De vorbă cu Legendele // Liviu Știrbu

Acum 11 ani, într-o zi de primăvară, la o ceașcă de cafea, realizam unul din puținele interviuri avute cu Liviu Știrbu. Domnia sa mă invitase la el în studiou. Îmi amintesc că vorbisem mult despre Livica, mândria familiei, care între timp a devenit o pianistă de talie internațională.
Când mi-a venit ideea de a lansa rubrica „De vorbă cu Legendele”, gândul mi-a zburat și la Liviu Știrbu. Demult nu am mai citit despre el în presa de acasă! Este un muzician talentat, inteligent, modest căruia îi place, în liniște, să facă ceea ce știe el cel mai bine: să creeze!
Nu eram sigură dacă va accepta să discutăm, dat fiind faptul că nu sunt în țară și nu putem realiza un interviu tête-à-tête. Și, spre norocul meu, a acceptat să ne auzim la telefon. Așa că într-o zi de miercuri, la o tradițională ceașcă de cafea, de la peste 7 mii de km depărtare de R. Moldova, timp de aproape două ore, am vorbit despre muzică, familie, copilărie, părinți, regrete, etc. 
La sfârșitul discuției, care s-a adeverit a fi una profundă și emoționantă, mai în glumă, mai în serios, Liviu Știrbu mi-a zis că „am putea să scriem chiar și două cărți”. Este un gând bun, pentru că despre oamenii de artă din garda veche, poți scrie la nesfârșit! Pentru că merită! Pentru că au ce spune! Pentru că trebuie promovați! Pentru că R. Moldova este un izvor nesecat de talente!

Liviu Știrbu este compozitorul care și-a pus amprenta în muzica de acasă și de peste hotare. A colaborat cu numeroși artiști de valoare, a descoperit talente cărora le-a devenit producător, a compus muzică pentru filme, a colaborat cu majoritatea teatrelor de la noi, semnând muzica la peste 60 de spectacole, în mare parte muzicale, fiind și compozitorul rock operei „Miorița”, premiera căreia a avut loc în anul 1991, la Chișinău. De altfel, a fost prima rock operă din spațiul românesc.
Talentul său de compozitor desăvârșit a fost apreciat nu doar de spectatori din toate colțurile lumii, dar și de către membri ai juriului la concursurile cărora a participat. De exemplu, în anul 1999, grație piesei semnată de el, reprezentantul R. Moldova a devenit Laureat al unuia dintre cele mai prestigioase evenimente culturale organizat la nivel internațional. Este vorba de Concursul de Muzică de Estradă „Slaveanskii Bazar”, iar acest lucru sa întâmplat nu doar o singură dată. Doi ani mai târziu, a participat la unul din cele mai importante evenimente internaționale de compoziție mondială care are loc în SUA, „Songwriting Competition”, unde Liviu Știrbu a obținut Diploma de Onoare. În anul 2003, domnia sa obține Diploma de Onoare și la Concursul „John Lennon”. Tot în același an, la București, la cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional al Cântecului pentru copii „Steaua de aur”, considerat de Federația Internațională de Festivaluri drept cel mai bun concurs, i s-a decernat Titlul de „Cel mai bun compozitor de cântece pentru copii”. Competiția fiind una acerbă, la ea participând compozitori din Canada, Marea Britanie, Finlanda, Irlanda, Lituania, Chile, Polonia, Bosnia, Bulgaria, Turcia, România, Egipt, Portugalia, Rusia, Belarus şi Statele Unite ale Americii.
Pe parcursul carierei sale a fost chitarist în formațiile „Contemporanul”, „Orizont” și „Plai”. A compus muzică pentru artiștii din R. Moldova, cum ar fi Ștefan Petrache, Mihai Munteanu, Anatol Dumitraș, Ricu Voda, Geta Burlacu, Galina Gherman, Anișoara Puică, Aliona Triboi, Nina Crulicovschi, Larisa Ghelaga, Constantin Moscovici, Marin Gheras, formațiile „Noroc” și „Plai”, ș.a.m.d.
În ultima vreme, compune cel mai mult pentru Livica, fiica sa, care a devenit o pianistă de talie internațională, susținând spectacole solo pe cele mai renumite scene din lume. 

Am început discuția noastră întrebându-l, ce mai face? Mi-a răspuns pe aceeași notă caldă: „Sunt într-o continuă studiere și cercetare! Nu tind să mă reprofilez și niciodată nu m-au bântuit asemenea gânduri. Mai mult ca atât, acest profil de activitate presupune studiu continuu, noutăți continue. Aici mă refer la toate genurile de muzică. Dacă am pornit pe linia muzicii, nu am de ales, continui să fac același lucru și nu mă gândesc că aș putea să fac altceva”.
Ziua sa începe cu tradiționala cafea, îmi zice că face parte din „tagma celor la care cafeluța este sfântă, indiferent de oră, poate fi chiar și la 5 dimineața”. 

Soția și fiica – primul consiliu artistic al lucrărilor sale

De peste trei decenii este căsătorit cu Angela Socolov, o pianistă desăvârșită care este și mentorul Livicăi. 
Doamna inimii sale se dedică în continuare muzicii, așa cum a făcut-o și până acum. Studiază împreună cu fiica sa care se poate mândri cu o performanță uimitoare. 
„Fiind alături de aceste două muziciene, în permanență mă simt obligat de a-mi confirma performanța pe cât de mult e posibil. Acesta este un lucru benefic pentru că o referință apropiată contează foarte mult. Angela și Livica sunt primul consiliu artistic al lucrărilor mele și le mulțumesc foarte mult pentru faptul că prin felul lor de a face muzică, atât ele, cât și eu, ne menținem în tonus, un tonus absolut necesar oamenilor de creație și nu numai. Pentru fiica noastră, Angela rămâne a fi mentorul ei numărul 1. Ea este totul pentru Livica: și mamă, și profesor, și prieten, și critic, și mentor. Totul! Mereu spun că Angelica are de fapt doi copii, fetița noastră și eu”, îmi spune Liviu Știrbu, menționând faptul că se simte cu adevărat acasă în sânul familiei sale.

Secretul unei căsnicii de durată

La întrebarea cum se împacă trei muzicieni într-o locuință, mi-a răspuns fără niciun pic de ezitare: „Minunat! Și asta cred, presupun deoarece toți avem caractere diferite. Chiar dacă opiniile noastre diferă, ele oricum se pupă foarte bine, cât nu ar fi de paradoxal”.
În familia lor nu este loc de discuții contradictorii din care să sară scântei și să se finalizeze cu ceartă. Atunci când se discută în privința unei lucrări, fiecare din ei observă elemente pe care celălalt nu le-a observat. Astfel, susține că opiniile lor se încheagă și se obține un rezultat pozitiv. 
Nu-i place să vorbească despre viața personală, iar chiar dacă o face, o face până într-un punct. Despre cum a cunoscut-o pe doamna inimii sale, a ales ca acest moment să rămână doar pentru ei, în schimb mi-a spus că sunt împreună de peste 30 de ani. Întrebat care este secretul unei familii fericite, trainice și longevive, a răspuns că, „de fapt, nu există niciun secret”. Poate spune doar că „majoritatea lucrurilor într-o familie pot fi soluționate și că e nevoie doar de dorință”. 

Este autocritic

Ca soț și tătic, atunci când nu se privește în oglindă, i se pare că „este bunișor sau nu chiar rău”, însă când face acest lucru – își zice că „Da! Este loc și de mai bine!”. Susține că este o normalitate să fii autocritic: „Lenuța, cine pierde această calitate, nu știu dacă are de câștigat! Nu suntem perfecți, însă avem posibilitatea să ne apropiem de perfecțiune, pas cu pas. În mod normal e un proces continuu în orice domeniu ne dorim. Unde mai pui că este și un proces tare interesant”.

Are în casă două muziciene desăvârșite

La momentul de față, Liviu Știrbu și Angela Socolov revizuiesc unele aspecte asupra unui concert pentru pian. Spune că este un proces migălos pentru că atunci când scrii pentru un pianist de performanță, obligațiunile sunt foarte mari. „Din fericire! Spun din fericire deoarece acest lucru nu te lasă să te relaxezi și te obligă să fii în tonusul de care îți ziceam mai sus. E un lucru minunat! Am în casă două muziciene care, în afară de tehnica pură în calitate de instrumentist, posedă o intuiție muzicală aparte și o imensă bază de date muzicale care a mai fost și cântată atât de Angelica, cât și de Livica. Aici este vorba de cele mai complexe partituri. Nu mai zic de faptul că fiica noastră cunoaște foarte multă muzică din direcția a treia, toate genurile de muzică. După cum vezi, nu am timp de a mă gândi la relaxare și nu visez că voi avea parte de așa ceva”, declară desăvârșitul chitarist. 

Despre cum e să semneze lucrări pentru fiica sa

După cum am menționat la începutul materialului, Liviu Știrbu compune și pentru Livica. Despre cum e să semneze lucrări pentru fiica sa, spune că e un proces pe cât de interesant și anevoios, pe atât și de responsabil. „Responsabilitate – enormă deoarece Livica, fiind o pianistă motivat pretențioasă, înainteză cerințe sporite. Personal, ca și compozitor, la fel”, adaugă el. 
Își aduce aminte de faptul că prima melodie pe care a compus-o a fost un vals. Nu ține minte exact câți ani avea, crede că era prin clasa a IV-a. Și Anatol, fratele său mai mic care s-a stins din viață, tot pentru prima dată a compus un vlas. Cânta la baian, a și studiat acest instrument. Tot îi promitea lui Liviu Știrbu că va trece pe la el ca să înregistreze primele melodii compuse, însă nu a fost să fie. Compozitorul mai are un frate, Victor. Având și el studii muzicale, spre surpriza familiei, a devenit căpitan de aeronavă pe rute internaționale.

Despre copilărie și părinți

Născut în satul Step-Soci, raionul Orhei, spune că a avut parte de o copilărie foarte fericită. Își amintește cu melancolie de zilele când împreună cu frații săi alergau prin ploaia cu bulbuci, iar când ajungeau acasă uzi, primeau ocară de la mama. Însă acest lucru nu-i oprea ca și a doua zi să continue pe aceeași notă. 
De mic era fascinat de tot ce înseamnă chitară electrică, iar când auzea ceva interesant la radio, se străduia să memoreze. „Iar mai apoi cântam melodia la chitară, improvizând mult. Acum e mai ușor cu noile tehnologii, însă pe atunci trebuia să ții minte cât mai multe. De fapt, la început tăticul m-a învățat să cânt la baian. Mai apoi acompaniam corurile pe care el le dirija la școala noastră și pe cele din satele vecine. Ulterior, mă ruga să scriu partituri, să descifrez note. Lucrurile astea se făceau la baian și acordeon. Vecinul avea o garmoșcă (n.a. – armonică, acordeon) la care nu putea să cânte și a trebuit să învăț să cânt și la ea, ca să-l învăț și pe el. Părinții au fost foarte receptivi la dorințele noastre, mereu ne-au susținut. Văzând pasiunea noastră de a citi, s-au abonat la vreo cinci reviste destul de voluminoase pe care le ‘înghițeam’ într-o săptămână, iar apoi așteptam cu nerăbdare luna următoare. Mămica cânta foarte frumos cu vocea. Tăticul fiind pasionat din tinerețe de muzică, s-a autodidact să cânte la instrumentele muzicale, devenind în școala noastră învățător de muzică, de fizică, de limbă și literatură, și de geografie. Până a deveni profesor, a învățat la „Școala Regală” din Predeal, România, cu predare militară. Ulterior, împreună cu mămica, a absolvit Institutul Pedagogic din Chișinău”, își aduce aminte Liviu Știrbu.

Încurajat și susținut de tatăl său

Copil fiind, își dorea ca atunci când va crește mare, să devină și pompier, și sportiv, și constructor, și inginer, și muzician. Într-o frază fiind spuse: voia să le facă pe toate! Ține minte că „atunci când veneau fanfarele la nunțile din sat, asculta minuțios fiecare instrument în parte, iar despre tuba cea mare, copiii, între ei, glumeau zicând că pe acolo ies minciunile din ceafă”.
În familia sa, fiecare membru știa ce are de făcut, iar dacă el și Anatol se țineau de boacăne, mama era cea care lua vărguța fermecată „ca să-i trateze un pic”.
Din ziua când și-a anunțat părinții că vrea să facă muzică, tatăl l-a încurajat și l-a susținut de fiecare dată când avea nevoie. 
„Până la urmă, orice instrument devine captivant, din momentul în care îți reușește să faci ceva. Mi se părea că, cânt binișor, acceptabil, până venea profesorul și îmi arăta unde și la ce trebuie să mai lucrez. Atunci îmi ziceam: ‘Credeam că sunt bun, însă că sunt chiar atât de rău, nu știam!'(n.a.-râde)”, îmi povestește Liviu Știrbu.

Prima melodie compusă la un nivel mai profesionist

Prima melodie, la un nivel mai profesionist, a compus-o prin anii ’70, se întâmpla în perioada când făcea parte din Ansamblul „Cine a spus”. Era prevăzută pentru gala unui concert care urma să aibă loc la Chișinău. De asemenea, una din melodiile pe care le-a semnat a intrat într-o culegere de cântece pe care o făcea Oleg Milstein, cel care în 1976 a creat Ansamblul vocal – instrumental „Orizont”. 
„Ulterior am primit propunerea de a face parte din echipa „Orizont”. Am cântat împreună cinci ani. Au fost ani minunați, cu muzicieni de calibru, ne-am simțit unii pe alții dintr-o fracțiune de secundă. Ce mai, a fost o experiență de neuitat! Am fost creatorii primului grup din Uniunea Sovietică care cânta în stilul funk. Noi am făcut acest lucru nedându-ne seama, pur și simplu eram atenți la toate curentele, ascultam multă muzică și experimentam. 
Cât privește primul interpret cu care am colaborat, a fost însăși autorul, adică eu. Prin anii ’90, fiind Director Muzical al Teatrului Experimental de Estradă „Колесо” din Cernăuți, am scris pentru trupă, cântăreții din trupă și dansatorii acesteia. Era un grup complex format din actori, cântăreți de estradă și de operă, dansatori și evident grupul instrumental. Acasă am colaborat cu Ștefan Petrache, Galina Gherman, Ricu Vodă, Galina Pâslaru, Anișoara Puică, Anatol Dumitraș, Mihai Munteanu, Geta Burlacu, Pasha Parfenii, Aliona Triboi, Lidia Scarlat, Angela Marta, Larisa Ghelaga, Nina Crulicovschi, Cristina Scarlat, naiștii Constantin Moscovici și Marin Gheras, Grupurile „Noroc” și „Plai”, ș.a.m.d”, adaugă compozitorul. Atunci când compune o melodie, primul lucru pe care-l face după lansarea ei, e să se întrebe: și ce facem mai departe? 
Îmi zice că s-a pomenit și în situații când a trebuit să realizeze că a abordat mai multe stiluri de muzică. Celor care îi pășeau pragul studioului, nu le venea să creadă că melodiile sunt semnate de același compozitor. Tocmai din acest motiv nu poate să spună care din creațiile sale i-a adus popularitate.

„Niciodată nu am fost în zona de confort”

Abordează orice gen de muzică deoarece în opinia sa, un compozitor trebuie mereu să își schimbe „mănușa” (n.a. – stilul). Din același motiv nu poate spune care din genurile de muzică îi vin mănușă și în care se regăsește cel mai bine. „Niciodată nu am fost în zona de confort. Mereu caut ceva, experimentez, iar mai devreme ori mai târziu – Uraaa! Descopăr ceva!”, adaugă îndrăgitul compozitor.
Cât despre muză, considercă că „doar la cei care dorm, aceasta nu le bate la ușă”. Nu i s-a întâmplat niciodată să nu vrea să compună ori să fie în pană de idei. 
La începutul materialului, am menționat faptul că Liviu Știrbu compune muzică și pentru filme, și pentru spectacole. A colaborat cu majoritatea teatrelor de acasă, semnând muzica la peste 60 de spectacole, în mare parte muzicale. A colaborat în calitate de compozitor și cu trei teatre din România. Cu regretatul Igor Talpă, regizor, scenarist și producător a semnat muzica la trei filme artistice, a colaborat la un film și cu Ion Chistruga, regizor, operator și scenarist. De asemenea, a mai compus muzică și pentru documentare. 
În anul 2003, la cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional al Cântecului pentru copii „Steaua de aur”, eveniment organizat la București de către regretatul compozitor român Cornel Fugaru, Liviu Știrbu a obținut Titlul de „Cel mai bun compozitor de cântece pentru copii”. Evenimentul a fost unul grandios, la el participând compozitori renumiți din peste 16 țări. 
„Prima dată când am participat la acest festival, am ocupat locul I. Fiind invitat a doua oară de către Cornel Fugaru, am câștigat trofeul. Acum nu îmi mai rămâne vreme de a participa la festivaluri ori concursuri deoarece sunt preocupat de partituri complexe care necesită timp. Cât privește Livica, deja nici ea nu mai are vreme pentru a participa. Adevărat este că e și la un alt nivel! Susține recitaluri la pian deja ca invitată la aceste festivaluri. De asemenea, are recitaluri pe scenele mari, cum ar fi Kremlinul și Casa Internațională de Muzică din Moscova, Ateneul Român din București, Arena Coliseum din Sankt-Petersburg, Casa Radio din Koln și altele”, îmi mai povestește muzicianul.
Familiei Știrbu niciodată nu i-a venit ideea de a continua să creeze într-o altă țară. Dacă și aleg să plece din R. Moldova, o fac doar pentru vacanțe, escapade ori evenimente de muzică.

Despre preselecțiile naționale Eurovision

Nu am putut să nu-i aflu opinia despre preselecțiile naționale pentru Eurovision Song Contest, cel mai mare eveniment de muzică live din lume, dat fiind faptul că nu o singură dată a fost invitat să ia parte în calitate de membru al juriului. 
„În fiecare an apar sclipiri foarte interesante care parvin în mare parte de la generația tânără. Observ lucruri promițătoare, însă din păcate nu am văzut mai departe o dezvoltare a acestor sclipiri. În acest sens, un exemplu pozitiv este Pasha Parfeni, pe care-l cunosc de multă vreme. Am fost și producătorul lui la unele concursuri. Este un interpret foarte muncitor, poate să stea în studiou până nu-i zici: ‘Gata, plecăm acasă!’ Lucrează foarte mult! Păi, iată, el a participat la preselecția națională în repetate rânduri și chiar dacă nu a câștigat din prima, a insistat să ne reprezinte țara și până la urmă a făcut-o foarte bine. Acest fapt, răbdarea și insistența, din păcate, nu l-am observat la mai multă lume. Unii, participând și neobținând rezultatul dorit, fie s-au supărat, fie s-au dezamăgit și nu s-au mai înscris la concurs. Pe lângă o melodie reușită, trebuie să mai deții și o creativitate pe măsură. Să nu uităm că noi participăm la un eveniment care are loc într-o altă țară, trebuie să ghicim, să intuim cerințele și așteptările internaționale. Of… E ușor a spune! Evident că nu pot să reușească toți! S-a observat în repetate rânduri neconcordanța stilistică a interpretării cu piesa propriu zisă. Însă mă bucur foarte mult pentru mica noastră țară pentru că vedem tineri talentați la acest concurs. De multe ori, participând în calitate de jurat la evenimente internaționale, eram întrebat: ‘De unde voi, într-o țară atât de mică, aveți atâtea voci bune? Atâtea talente?’ Mă mai bucur că la noi se produc evenimente, că avem un popor sensibil, muzicieni și voci sensibile. De asemenea, mă bucur că la noi, spectatorul este mult mai sensibil decât unii consideră, iar acest fapt este încă o confirmare că, în R.Moldova, mediul muzical este foarte creativ și cu un puternic potențial de dezvoltare. De exemplu, cele mai spectaculoase orchestre de muzică populară de pe ambele maluri ale Prutului, unde sunt? Iar ambele maluri răspund: la Chișinău! Desigur că mai sunt exemple, se cunoaște”, declară Liviu Știrbu. 

„La capitolul creativitate stăm foarte bine”

A ținut să îmi mai zică că, în calitate de muzician și jurat a comisiei de stat în cadrul examenelor de absolvire de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, observă o evoluție foarte bună. Noua generație studiază, caută, este atentă și disciplinată. „În felul acesta, ei îi influiențează și pe alții. Este ca un virus molipsitor. Altceva că țara e micuță, adevărat și drăguță, doar că spațiul de dezvoltare în plan concertistic este limitat. Însă oricum, cine vrea, se descurcă. Fac înregistrări, le plasează pe YouTube, pe rețelele de socializare, își promovează creația și nu numai. Și da, mă mai mândresc că și la capitolul creativitate stăm foarte bine”, adaugă domnia sa.
De când s-a declanșat pandemia, evită transportul public și merge mult pe jos. Tot din cauza pandemiei, nici cu colegii din garda veche nu se întâlnește, în schimb se aud la telefon. 
Și pentru că „tolănitul pe pat este ca o pedeapsă pentru el”, zilnic se refugiază în studiou. „Nu pot altfel!”, susține compozitorul.  

Regrete și dorințe

În viața sa nu e loc de regrete, însă dacă ar fi să se gândească mai bine, ar fi unul despre care știu și apropiații săi: „că omul nu a ajuns să trăiască 300 ori 800 de ani”. Nu are dorințe acerbe, în schimb, dacă ar fi să dea timpul înapoi și ar avea posibilitatea să schimbe ceva, iată ce ar face: „Aș da timpul cu vreo 45 de ani în urmă și aș păstra iernile frumoase de atunci. Student fiind, aș vrea ca bursa să fie un pic mai mare să putem aduna ceva (nu doar eu) pentru scule muzicale care erau deficitare și scumpușoare. În perioada când eram școlar, aș fi avut un pian în casă. Iar dacă aș putea schimba ceva mai recent – ar fi pentru soția mea. Angelica, fiind un muzician activ, aș fi fost bucuros ca multe lucruri pe care ea și le-ar fi dorit, să se îndeplinească mai rapid. Ca să aibă mai mult timp liber!”.

„Cântatul la nunți – o experiență foarte benefică pentru muzicieni”

Pe ultima sută de metri a interviului nostru, am vorbit despre perioada când a străbătut R. Moldova în lung şi-n lat, cântând la nunțile moldovenilor. Acum nu mai face acest lucru, pentru că nici echipa sa de muzicieni nu mai există, dar și pentru că vremurile s-au schimbat. „Cântatul la nunți este o experiență foarte benefică pentru muzicieni. De exemplu, chiar și dacă cântam la nunți și câte 48 de ore, nu mă simțeam niciodată obosit. Evident, lăsând la o parte oboseala firească a nesomnului. Acest lucru, dacă cauți să-l faci cât mai bine, îți aduce o satisfacție enormă. Este încă o repetiție pentru scena mare, o experiență de nedescris foarte benefică pentru orice muzicant. Și astăzi muzicienii se pregătesc foarte serios pentru evenimentele private, aleg minuțios programul, îl cântă organizat, expresiv și impunător, iar acest lucru nu poate decât să te bucure. Când sunt întrebat, de unde sunt? E suficient să zic doar R. Moldova pentru a mi se spune nu odată cu încântare că la noi există doar muzicieni profesioniști”, povestește chitaristul.  
Interviul nostru a durat aproape două ore, iar în urma acestuia, Liviu Știrbu, care din 1990 activează la Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”, în calitate de director muzical, a ținut să precizeze că „putem scrie chiar și două cărți cu o așa abordare”. Este un gând bun, dat fiind faptul că oamenii de artă din R. Moldova au foarte multe de spus!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.