De 19 ani, basarabeanul Igor Ciobanu le cântă parizienilor și îi încântă cu vioara sa. Are în spate o istorie pe cât de frumoasă, pe atât și de interesantă, ce ar putea servi drept subiect de film. La vârsta de 7 ani a fost înscris la școala de muzică din Ștefan Vodă unde a început să studieze vioara. Pe când avea 10 ani, de unul singur, a învățat să cânte și la chitară. Fiind deja la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” a schimbat vioara pe violă, un instrument care nu se găsea atât de ușor pe atunci. Însă tatăl lui, care i-a fost și mentor, i-a făcut rost de o violă de la Moscova. Pe vremea când era la colegiu a început să colaboreze cu Orchestra Academiei de Studii Economice, apoi cu Orchestra „Mugurașii” a lui Gheorghe Banariuc. Ajuns la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău a început să cânte în Orchestra de Cameră a Teatrului „Mihai Eminescu”, a colaborat cu Orchestra „Mugurel” a lui Ion Dascăl, a activat în Orchestra „Basarabia”, iar ultimii doi ani din activitatea sa de acasă i-a dedicat Orchestrei Ansamblului Național „Joc”.
La sfârșitul anului 2002, în timp ce se afla în Olanda, unde avea un turneu, împreună cu prietenul său, contrabasist la „Joc”, și-au zis că trebuie să întreprindă ceva deoarece banii pe care-i câștigau nu le ajungeau pentru un trai fără de griji. Așa că după ultimul spectacol pe care l-au avut cu „Jocul”, au decis să emigreze în Franța.
Startul nu a fost unul deloc ușor! Își aduce aminte cum a trăit într-o uzină abandonată, dar și de clipa când a zis: „Stop fumat!”.
După vreo patru luni, și-a luat viola și s-a îndreptat spre metrou, acolo unde auzise că mai mulți muzicieni își găsise o modalitate de a câștiga un ban.
Faptul că timp de trei ani a cântat în metrouri, i-a oferit șansa să învețe limba franceză și să cunoască diferiți oameni de artă. Așa au început să apară și ofertele de colaborare, cum ar fi cea de a cânta în orchestra unui musical. Împreună cu acordionistul Victor Coman a început să cânte la „Ville de Petrograd”, unul din primele restaurante rusești din Paris, iar ulterior, cei doi muzicieni virtuozi au început să lucreze în celebrul cabaret „Raspoutine”. Au urmat alți cinci ani în care a colaborat cu Rona Hartner, o actriță și cântăreață din România care actualmente este stabilită în Franța.
Basarabeanul nostru a mai cântat și în cabaretul „Nikita”, iar la momentul de față îi încântă pe cei care iau masa în restaurantele de pe vapoarele care circulă pe Sena. În timpul liber, compune muzică pentru filme și susține spectacole alături de alți muzicieni.
Țin să vă mai spun că în anul 2011, Igor Ciobanu a jucat în filmul francez „O noapte”, alături de actorii Roschdy Zem și Sara Forestier.

Igor Ciobanu s-a născut în orașul Ștefan Vodă. Acolo a făcut primii pași în domeniul muzicii și tot acolo s-a îndrăgostit de vioară.
Dragostea față de tot ce înseamnă artă a venit de la tatăl lui, economist de profesie, care o habă de vreme a lucrat la Inspectoratul Fiscal din Ștefan Vodă.
Basarabeanul nostru a studiat la Școala de Muzică din Ștefan Vodă care poartă numele Mariei Bieșu.

Tata, mentorul său

„De la tata, Dumnezeul să-l ierte, a pornit totul și am moștenit dragostea față de muzică! El la noi cânta cu vocea și avea un timbru extraordinar. Tot timpul mi-a insuflat dragostea față de muzică. A fost mentorul și ghidul meu! De mic copil am vrut să devin muzician. Într-o perioadă, tata a lucrat contabil la secția de cultură de la Ștefan Vodă, iar paralel cu munca era invitat să cânte în cadrul spectacolelor. Mergeam foarte des la repetițiile lui, iar acest lucru a jucat un rol mare în ceea ce privește muzica. Eram receptiv și captivat de tot ce înseamnă artă. Cât privește mama, mama este soră medicală. A activat mulți ani la Spitalul din Ștefan Vodă, însă acum locuiește la Chișinău. Nu mai lucrează din motive de sănătate”, își începe povestea muzicianul din Paris.
La vârsta de șapte ani a început școala de muzică și tot atunci a început să cânte la vioară. El a fost cel care le-a zis părinților că vrea să fac muzică. Își dorea să studieze chitara, dar cum la școală nu era profesor pentru acest instrument, tatăl lui i-a insuflat vioara, zicându-i că dacă nu-i va plăcea, vor alege un alt instrument. Pe când avea 10 ani, de unul singur, a învățat să cânte și la chitară. Îți aduce minte cum în fiecare lună, prin poștă, primea de la Moscova plicuri cu lecții de chitară.
„După ce am obținut cunoștințele de care aveam nevoie, nu am insistat cu studierea. Și acum cânt la ea din plăcere, iar uneori, la activitățile muzicale iau și chitara. Cea la care am învățat să cânt este în Moldova, iar cea la care cânt acum, mi-au dăruit-o prietenii la una din zilele de naștere”, îmi spune instrumentistul.

De ce a schimbat vioara pe violă

Atunci când a mers la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, a schimbat vioara pe violă. După o discuție avută cu tatăl său, cei doi au ajuns la concluzia că îi va fi mai ușor să își găsească un job cântând la violă.
„Pe atunci era foarte greu să găsești violă! Țin minte că tata avea un prieten la Moscova și l-a rugat de acolo să-mi cumpere un instrument. Pe vremea ceea, viola costa vreo 600 de dolari, iar aceștia erau bani mulți. Nu am fost un copil răsfățat, însă strictul necesar părinții mereu mi l-au oferit, iar pentru acest lucru întotdeauna le-am mulțumit”, își aduce aminte muzicianul.
Atunci când a ținut pentru prima dată vioara în mână, nu poate spune că între cei doi a fost dragoste la prima vedere. Pentru că este un instrument deloc ușor a exersat multe ore ca să ajungă la performanțele dorite.
„Chiar dacă eram un copil capabil, vă spun sincer că nu a fost foarte ușor. Una e să îți placă muzica, iar alta e să studiezi. Nu mai zic de faptul când tu stai cu vioara în mână și exersezi, iar copiii joacă fotbal. Nu e cam plăcut ca tu să studiezi când toți sunt în curte, la joacă”, susține, pe o notă de umor, Igor Ciobanu.

Zilnic exersa câte opt ore la violă

Pasul de la vioară la violă i s-a dat ușor datorită profesorului Vasile Lupașcu. El fiind cel care i-a dezvoltat o dragoste enormă față de acest instrument. Datorită lui Vasile Lupașcu a început să studieze intensiv și așa a apărut dragostea față de viola. Cu entuziasm se trezea în fiecare dimineață la ora șase și mergea direct în sala de repetiții unde putea să exerseze și opt ore.
Niciodată nu a avut un moment în care să regrete că a studiat vioara ori viola. Își aduce aminte că după ce a terminat Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”, tatăl său, văzând că vremurile se schimbă și că nu vor fi deloc ușoare, l-a întrebat dacă nu vrea să-și schimbe profesia, sugerându-i o altă facultate. Și i-a răspuns ferm: în niciun caz! Și-a liniștit părintele spunându-i că chiar dacă îi va fi greu, el se va strădui să meargă mai departe pe acest drum.
Activitatea sa de muzician în R. Moldova și-a desfășurat-o la violă, iar de când este în Franța, cel mai mult cântă la vioară.

Despre colaborările din Moldova

Colaborările în calitate de instrumentist le-a început pe vremea când învăța la „Ștefan Neaga”, cum ar fi cu Orchestra Academiei de Studii Economice a Moldovei. Ulterior a început să cânte și cu Orchestra „Mugurașii” a lui Gheorghe Banariuc.
Au urmat studiile la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, iar atunci a început să cânte în Orchestra de Cameră a Teatrului Național „Mihai Eminescu”. A urmat o colaborare cu Orchestra „Mugurel” a lui Ion Dascăl, dar și o perioadă în care a activat în Orchestra „Basarabia” care în acea perioadă era pe lângă Guvernul R. Moldova.
În Orchestra de Cameră a Teatrului Național „Mihai Eminescu” a cântat timp de doi ani, iar mai apoi a început să activeze în Orchestra Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „Joc” unde s-a reținut, la fel, vreme de doi ani.
Cât timp s-a aflat în R. Moldova, activitatea sa era mai mult pe scenă și prin turnee, nu avea timp să cânte pe la nunți ori petreceri private.
„Acum majoritatea muzicienilor câștigă din nunți și petreceri private, însă în acea perioadă aveam turnee cu „Jocul”, iar aceste deplasări ne hrăneau. Pe atunci nunțile erau prost plătite și muzicienii au început să plece peste hotare”, își aduce aminte violonistul.

Drumul spre Paris

Ceea ce a făcut și el! La sfârșitul anului 2002, în timp ce se afla într-un turneu în Olanda, împreună cu un prieten alături de care se află acum în Franța, s-au întrebat ce să facă mai departe.
El – violonist, prietenul său – contrabasist, amândoi aveau o activitatea frumoasă la „Joc”, însă le era greu din punct de vedere financiar.
„Eu aveam 24 de ani și aveam noroc de părinți care se mutaseră deja la Chișinău. Mă susțineau financiar, însă salariul pe care-l aveam atunci nu îmi ajungea. Vorbeam cu prietenul meu și am zis că avem o vârstă, că așa nu se mai poate și că trebuie să facem un pas oarecare. Turneele și spectacolele pe care le aveam nu erau suficiente din punct de vedere financiar. După ultimul spectacol pe care l-am avut în Olanda, am luat ultimul tren până la Amsterdam și de acolo, la ora 2 noaptea, am luat un taxi până la Paris. Franța nu era o destinație fixă pentru noi. Împreună cu Lilian știam că vrem să emigrăm, însă nu știam ce va ieși până la urmă. Înainte de ultimul spectacol pe care l-am avut cu „Jocul”, Lilian a telefont o persoană din Franța care ulterior ne-a devenit un prieten foarte bun. Ne-a zis că are o lună de când e aici, venise din Portugalia, că nu are ce să ne propună pe moment, însă ne ajută cu cazarea. Pe atunci nu erau pașapoarte românești, aveam doar viză în pașaportul moldovenesc pentru turneul cu „Jocul”. Și așa am ajuns în Franța. Băiatul care trebuia să ne întâmpine ne-a zis că dacă ajungem în zile lucrătoare, va putea doar seara să ne întâlnească, iar dacă în weekend – oricând vom dori. Și s-a întâmplat să ajungem la începutul săptămânii. Ne-am întrebat dacă mai avem vreun cunoscut în Franța ca să vină după noi și ne-am adus aminte de Adrian, un băiat care studia la Conservatorul de aici și care a venit după noi. Am stat la el până a venit prietenul nostru să ne ia de acolo. Pe timpuri, moldovenii închiriau o casă și stăteau câte 10 ori 12 persoane într-o locuință. Nu prea era loc și pentru noi în casa unde trăia prietenul nostru! A doua zi ne-a dus la o uzină abandonată, unde locuiau mai mulți moldoveni. Aici am stat vreo patru luni și am trăit din rezervele de bani pe care le aveam. În acea perioadă fumam, iar când am văzut că treaba se îngroașă, am renunțat la fumat. Lilian nu a putut să facă acest pas, însă mi-am zis că măcar unul din noi să nu mai fumeze. În acest timp, mulți îmi ziceau să iau viola și să merg la metrou, să cânt. Aveam un soi de rușine! Cum? Eu? Cel care a terminat Conservatorul și a avut spectacole, turnee, să cânte în metrouri? Însă am prins la curaj, mi-am luat inima în dinți și mi-am zis să încerc. Mulți dintre conaționalii noștri cântau direct în vagoane, nu în stații. Și eu așa am început! Îmi aduc aminte că prima dată am lăsat să treacă vreo 10 trenuri, ziceam ba ăsta nu-i bun, ba în celălalt mi se părea că nu e multă lume, însă motivul era altul. Am urcat eu în tren, am cântat cât am cântat, iar când să strâng banii, am pus capul în pământ, nici nu-l ridicam și mergeam cu o viteză, iar persoanele în etate mă strigau din urmă că nu reușeau să scoată banii din buzunar. Aproape 3 ani am cântat în metrou, aceasta a fost sursa mea de venit. Francezii sunt obișnuiți cu spectacolele în aer liber. În vagoane, unde cântam noi, nu puteam obține autorizație, o făceam ilegal, însă banii se câștigau mai repede și erau mai mulți. Când venisem eu, poliția era foarte blândă cu noi, ne lăsa să cântăm, cei mai exigenți și cei care puteau să ne scoată afară erau controlorii de bilete”, îmi povestește, cu lux de amănunte, virtuozul muzician.

Prima ofertă de colaborare a fost într-un musical

Cântând în metrou a învățat și limba franceză, dar și a avut ocazia să facă cunoștință cu diferiți oameni de artă de acolo. Talentul îi era apreciat de fiecare călător, iar la scurt timp, Igor Ciobanu s-a ales cu propuneri de colaborare. Îmi spune cu mândrie că multe oferte de lucru le-a avut de pe urma cântării în metrou.
Trecuse un an și jumătate de când le cânta și îi încânta pe călătorii din metrouri, când la un moment dat de el s-a apropiat o persoană și l-a întrebat dacă vrea să cânte într-o orchestră, în cadrul unui musical.
„Am fost la repetiții, am vorbit cu dirijorul și așa am ajuns să am spectacole alături de ei. Apoi am început să colaborez cu muzicieni de la noi și așa am făcut cunoștință cu o persoană notorie dintre muzicienii de la Chișinău. Este vorba de Victor Coman, un acordeonist extrem de talentat și de cunoscut. Împreună am început să cântăm într-un restaurant rusesc, era printre primele restaurante din Paris, „Ville de Petrograd”. Aici am cântat vreo doi ani, iar mai apoi a urmat un cabaret rusesc foarte cunoscut. Este vorba de „Raspoutine” care acum este clasat drept un patrimoniu parizian. Și aici am cântat doi ani. A urmat un alt cabaret, la fel de cunoscut, „Nikita”. A fost o perioadă în care restaurantele rusești erau la modă în Franța. Acum s-a schimbat acest lucru, nu mai sunt vremurile de atunci pentru că e alt public. Înainte lumea care venea la cabaret, îți cunoștea cântecele, acum nu mai e ce a fost”, îmi mai povestește muzicianul nostru.

Colaborarea cu Rona Hartner

În timp ce era teleportat în perioada când activitatea sa de muzician a început să prindă contur în Franța, Igor Ciobanu și-a mai adus aminte de un moment destul de important.
După trei ani în care a cântat în metrou, a avut ocazia să întâlnească un producător francez alături de care a avut parte de o colaborare frumoasă. Așa a ajuns să o cunoască și pe Rona Hartner, o actriță și cântăreață din România care în prezent locuiește în Franța. Împreună au colaborat vreo cinci ani, iar paralel cânta și în cabaretele rusești unde veneau personalități selecte.
„Datorită spectacolelor cu Rona și cu producătorul francez, am obținut viză de muncă în Franța și toate actele necesare de a putea munci fără nicio grijă. Se întâmpla în 2006.
Tot atunci, după trei ani și jumătate, am putut să revin acasă și să-mi revăd părinții și sora. Apropo, sora a studiat limbile străine și acum se află în Germania. Când era mică a studiat pianul. Țin minte că tata îi zicea: de nu studiezi, merg la director și ai terminat-o cu școala de muzică! Iar ea, fericită, îi răspundea: măcar acum poți să mergi! Mie dacă îmi zicea așa ceva, începeam să plâng.
Faptul că am putut să revin în Moldova a fost o bucurie de nedescris pentru că îmi era dor de ei. În acea perioadă se începeau proiectele mele aici, deja mă integrasem bine și nu era nici gând de a reveni definitiv acasă. Îmi vedeam viața în Franța.
Între timp a apărut o altă companie în care activez și astăzi. Este vorba de „Bateaux Mouche”. Cânt în restaurantele de pe vapoarele care circulă pe Sena, centrul Parisului. Aceasta este munca mea de bază, însă mai sunt implicat și în alte proiecte, cum ar fi muzica de filme. Timp de doi ani, am fost implicat într-un proiect cu diaspora. Am format o orchestră, am adunat dansatori, iar împreună susțineam spectacole”, își aduce aminte Igor Ciobanu.

A jucat în filmul „O noapte”

În anul 2011, basarabeanul nostru a avut ocazia să joace și într-un film francez, „O noapte”. A avut rolul unui violonist și a jucat alături de actorii Roschdy Zem și Sara Forestier.
Mereu a avut norocul să întâlnească persoane foarte bune și frumoase la suflet, disponibile oricând să-i întindă o mână de ajutor.
Este invitat să cânte la nunțile și cumătriile moldovenilor, însă cele mai multe invitații le are la evenimentele private ale francezilor.
Când a venit în Franța, cânta la violă, însă de când s-a angajat în localurile rusești a început să cânte la vioară.
Desigur, atunci când este cazul, cântă și la violă, și la chitară.

„Am avut norocul să întâlnesc oamenii potriviți la momentul potrivit”

„Dacă e să fac o paralelă cu Moldova, să faci muzică în Franța e cu totul diferit. La noi s-au pus bazele sovietice și a fost mult mai strict, nu există o așa libertate în ceea ce faci, cum e aici. Nu știu acum cum stau lucrurile în Moldova, poate s-au mai schimbat. Aici concurența este mare și nu toți au posibilitatea ca să ajungă mai departe. Un lucru îmbucurător e că în Franța artiștii au posibilitatea cât de cât să supraviețuiască. Nu mai vorbesc de faptul că există o susținere din partea statului, pentru anumite proiecte. În Moldova dacă s-au terminat nunțile, s-au terminat și cu artiștii. Asta e problema!
Când mi-am propus drept scop să emigrez, mă gândeam că va fi pentru o perioadă. Voiam să câștig bani și să revin acasă, însă după un an am decis că rămân aici pentru a obține ceea ce îmi doresc. Parțial mi-am atins toate scopurile. Viața mea s-a schimbat radical. Când am plecat de acasă, nici nu m-am gândit că voi continua să fac muzică aici, iar faptul că îmi câștig existența din artă este cel mai important pentru mine, ca muzician. Mulți dintre prietenii mei și-au schimbat meseria, nu mai fac muzică. Eu am avut norocul să întâlnesc oamenii potriviți la momentul protrivit.
Îi mulțumesc Franței pentru că mi-a oferit șansa să continui să fac artă și să am o situație financiară favorabilă. Să leg relații cu oamenii de artă de aici și să-mi întemeiez o familie”, îmi mai povestește violonistul din Paris.

Pentru viitorul copiilor săi va rămâne în Franța

Igor Ciobanu este căsătorit și are o fetiță pe care împreună cu soția sa, Nighina, au numit-o Taisia.
Chiar dacă îi place muzica, dansează și are auz muzical, violonistul mi-a zis că nu va insista ca fetița sa să-i calce pe urme. Motivul este unul simplu: „Pentru că această profesie nu la toți le-a oferit o viață frumoasă! Dar decizia îi va aparține, iar noi o vom susține în toate”.
Pentru viitorul copiilor săi, Igor Ciobanu va rămânea în Franța deoarece este țara care i-a oferit un trai decent și fără de griji. Lucru pe care nu-l poate spune și despre Moldova.
Pe final de discuție, mi-a mărturisit că se consideră o persoană împlinită, că nu regretă pașii pe care i-a făcut până acum și că de lipsit îi lipsește doar mama sa care este la Chișinău. Dacă până la declanșarea pandemiei venea în Moldova o dată la jumătate de an, acum, dacă se gândește bine, nu a mai fost acasă de un an și jumătate.