Cealaltă Basarabie // Povestea ialovenencei care deține unul din cele mai bune restaurante din lume

Zilele acestea, Raisei Candu i s-a oferit premiul care atestă faptul că localul ei este în topul celor mai bune restaurante din lume. Și asta nu e tot! Potrivit celei mai renumite platforme de recenzii online, afacerea moldovencei noastre este printre cele mai apreciate de vizitatori, fiind și în top 10 cele mai bune restaurante din Veneția, clasament ce a inclus alte 1300 de localuri italiene.
Povestea femeii de afaceri este una care inspiră, motivează și care te convinge de faptul că imposibilul devine posibil doar dacă îți dorești acest lucru cu ardoare. Discuția noastră s-a lăsat cu lacrimi, momente de tăcere și asta pentru că ialoveneanca încă nu poate trece peste decesul tatălui ei. Este fata tatei, a moștenit de la părintele ei caracterul și culoarea ochilor, iar pentru ceea ce este astăzi și tot ce a reușit să realizeze, îi mulțumește în fiecare zi. „Dacă nu moșteneam caracterul lui, nu ajungeam aici. Mereu îmi zicea: tata știe că tu vei ajunge departe”, mi se confesează ea.
Și a ajuns! Astăzi, pragul restaurantului Raisei Candu este pășit atât de oameni simpli, cât și de toată elita din Veneția, cum ar fi politicieni, jurnaliști, avocați, patiseri și bucătari cu stele Michelin.

Raisa Candu (41 ani) s-a născut în sat. Horodca, r. Ialoveni. În urmă cu 21 de ani a luat decizia de a pleca la muncă în Italia. Pe când avea 17 ani a devenit mămica unui băiețel.
Înainte să afle că e însărcinată, ialoveneanca a învățat timp de doi ani și jumătate la Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale din Chișinău, însă din cauza unor circumstanțe a fost nevoită să abandoneze studiile.

Motivul emigrării

„Am decis să emigrez nu din motivul că stăteam prost din punct de vedere financiar. Nu! Noi mereu am trăit bine și am avut de toate. Niciodată nu mi-a lipsit nimic. Însă pentru că am decis să locuiesc cu tatăl copilului meu, trebuia să ne asumăm singuri toate responsabilitățile, fără a apela la părinți. Iar atunci când întâlneam dificutăți financiare, îmi era rușine să le cer ajutorul părinților mei. La un moment dat am auzit de Italia și atunci, împreună cu tatăl copilului meu, cu care am locuit timp de 15 ani, ne-am zis să ne încercăm norocul. Am plecat pentru băiatul meu, pentru viitorul lui. Mai întâi am mers eu, de fapt, am făcut acest pas ca fugară. M-am dus acasă la tata, Dumnezeu să-l ierte, i-am spus că vreau să plec și l-am rugat să mă ajute financiar. Vorbesc cu tine și îmi este rău. L-am pierdut pe tata în octombrie, anul trecut (n.a. – plânge)”, își începe povestea femeia de afaceri, o poveste spusă cu lacrimi. După câteva minute de tăcere, Raisa Candu își continuă istoria.

„Știam doar că va fi Veneția, cel mai frumos oraș din lume, alte detalii – nu”

„Sărmanul a început a plânge și m-a întrebat unde vreau să plec cu copilul. Ca să pot plecat, trebuia să achit 3 mii de dolari. Tata mi-a spus că dacă vreau să fac acest pas, să-l fac, însă doar cu o condiție: copilul să-l las la ei. Ceea ce am și făcut! Așa am ajuns să plec în Italie, însă unde anume, nu știam. Știam doar că va fi Veneția, cel mai frumos oraș din lume, alte detalii – nu. În grupul persoanelor fugare eram în jur de 7 ori 11 persoane. Nu mai țin minte exact! Ne-au făcut viză doar până în Ungaria, iar de acolo până în Italia, am fost fugari”, mi se destăinuie basarabeanca.
Ține minte ca astăzi prima zi de Veneția și asta pentru că a trăit emoții deloc plăcute. O copleșise o frică de nedescris, însă doar gândul la copilul ei a întărit-o și a mobilizat-o să meargă mai departe.

„19 ani i-am împlinit în Italia”

„Când am ajuns, îmi venea să mă întorc înapoi. Îmi ziceam: Doamne, ce am făcut? Unde am venit? M-am pus în genunchi și am început să plâng. Îmi ziceam că nu trebuia să fac acest pas, unde mai pui că acasă nu puteam să sun. Am ajuns în iunie, anul 2000, iar 19 ani i-am împlinit în Italia. Eram un copil, îți dai seama!
Zi de zi am depășit stările care mă încercau în prima perioadă. Eram mereu cu gândul la copil și la părinți, și la faptul să nu-i dezamăgesc”, își aduce aminte Raisa.
Primul ei job a fost acela de a avea grijă de o bătrână în vârstă de 72 de ani, care cântărea 100 de kg. A rezistat să muncească pentru ea doar șapte luni, ca mai apoi să-și închirieze o cameră și să-și găsească alt serviciu.
A început să facă curat prin locuințe, iar astăzi, toți la cei care a lucrat, au devenit clienții restaurantului ei.

„Cred că am fost o norocoasă”

Italienii au primit-o foarte bine, iar despre ei are doar impresii frumoase. Mai ține minte că atunci când a ajuns în Italia, nu avea haine și încălțăminte, iar italienii pe care-i cunoștea, aveau grijă de ea, îmbrăcând-o, încălțând-o și invitând-o la ei acasă.
„Când nu aveam de muncă, o italiancă m-a luat la ea acasă și m-a ținut vreo două săptămâni. Mereu am fost primită bine, chiar de la început. Cred că am fost o norocoasă”, precizează ea.

De ce nu are prieteni moldoveni

Nu poate spune același lucru și despre moldoveni. Cel puțin despre cei pe care a avut ocazia să-i întâlnească.
„Despre cei pe care i-am cunoscut pot spune că sunt cea mai rea nație. Dacă îți găseau un loc de muncă, trebuia să le plătești. Mai exact: dacă aveai salariu de o mie de euro pe lună, atunci persoana care te-a ajutat cu jobul voia ca primul salariul să i-l dai ei. Așa erau condițiile! Așa toate moldovencele făceau! Cred că din acest motiv, de când sunt în Italia, nu am avut niciun prieten din Moldova, în afară de rudele mele. Nu pot nici să îți redau pe câtă lume am ajutat, inclusiv pe colegele mele de clasă, prietene, frați, cumnate. La toți le-am făcut permise de ședere aici. Au stat la mine acasă câte două, trei luni, însă niciodată nu mi-am permis să le cer un bănuț. Am ajutat foarte multe persoane”, declară Raisa Candu.

Și-a adus toată familia la Veneția

Peste doi ani de la emigrarea sa, în Italia a venit și tatăl copilului ei, iar peste alți doi ani a revenit în Moldova după băiat. Se întâmpla în 2004.
Când și-a adus copilul alături, ea era deja bine pusă pe picioare. Avea permis de ședere și posibilitatea de a închiria un apartament. Între timp, și-a adus doi frați, două mătușe și un moș.
„I-am adus pe toți într-un timp scurt. Eu lucram mult, câștigam bani buni pe care îi trimiteam acasă ca cei dragi să poată veni aici.
Tatălui meu o să-i mulțumesc toată viața și pentru caracterul moștenit de la el. Sunt curajoasă și nu-mi este frică de nimic”, îmi mai spune ialoveneanca.

Primul job la un restaurant

Într-o bună zi, Raisa și-a zis că nu mai vrea să facă curat prin locuințe și că vrea să realizeze ceva mai mult. Și cum la Veneția sunt foarte multe restaurante, se gândea să-și găsească un serviciu la bucătărie. Și și-a găsit un nou job la un restaurant de lux. Timp de o lună a spălat vasele, ca mai apoi să devină chelneriță.
„Era vară și foarte cald, iar noi lăsam ușile deschise. Din sală se vedea la bucătărie, iar într-o zi, niște clienți au întrebat-o pe stăpână de ce ține așa fată frumoasă la bucătărie și de ce nu o scoate în sală. A venit la mine și m-a întrebat dacă vreau să fiu chelneriță. I-am spus că nu știut să fac acest lucru, iar ea și-a luat angajamentul să mă învețe. Timp de patru ani am lucrat la ea, ca mai apoi să închidă restaurantul, iar eu să-mi găsesc un alt job la un alt local. Deja la noul serviciu dețineam funcția de director. Am văzut că sunt capabilă și că pot să administrez un restaurant, iar când am simțit că pot să fac acest lucru foarte bine, mi-am deschis propriul restaurant. Se întâmpla cu patru ani în urmă”, își aduce aminte femeia de afaceri.

Despre restaurantul ei

Recunoaște că i-a fost greu să bună baza restaurantului „Impronta Cafe”, unde mai pui că l-a deschis chiar vizavi de localul unde a lucrat în jur de șase ani.
„Mi-a fost greu și din punctul de vedere că restaurantul se află amplasat în cea mai văzută și prestigioasă zonă din Veneția. Vă dați seama: o moldoveancă a cumpărat un restaurant! Cine o să vină la mine, dat fiind faptul că sunt multe restaurante ce le aparțin italienilor? Oricum l-am cumpărat, mi-a fost greu o lună și jumătate, până persoanele au văzut că fac ceva mai mult ca alții, că am o bucătărie mai rafinată, că sunt bravo și că sunt generoasă”, îmi spune cu mândrie moldoveanca noastră.
La două luni de la deschiderea localului au început să vină cei mai mulți clienți, iar astăzi, dacă vrem să mergem să luăm masa în restaurantul ei, avem ocazia abia peste o lună. Rezervările se fac din timp și cu greu poți găsi un loc liber.
Îmi zice cu mândrie faptul că pragul restaurantului ei este pășit de toată elita din Veneția, cum ar fi politicieni, jurnaliști, avocați renumiți, patiseri ori bucătari cu stele Michelin.
Întrebată ce găsesc clienții în restaurantul ei și nu pot găsi în celelalte localuri italiene, Raisa mi-a răspuns simplu: generozitatea ei și a chelnerilor săi.

Lucrează cot la cot cu angajații

Atunci când are o zi de odihnă, merge și mănâncă în toate restaurantele din Veneția și asta pentru că îi place să le testeze pe fiecare în parte.
„Singură îmi zic că al meu este și trebuie să fie numărul unu deoarece serviciile pe care le am sunt de 100%, iar aici mă refer la calitatea mâncării și a deservirii. Nu jelesc să investesc în bucătari și în restul personalului. Nu i-am luat pe cei mai buni, însă i-am făcut să devină cei mai buni. În localul nostru veți găsi doar bucate italiene, în schimb vinul este moldovenesc.
Ca șefă mă implic foarte mult în tot ce ține de restaurant. Lucrez mereu cot la cot cu angajații mei. Pot să-mi iau liber doar câte o zi de sâmbătă pe lună și atunci doar când sunt obosită. Duminica este zi liberă pentru toți angajații, restaurantul fiind închis. Am și clienți care dacă văd că nu sunt la muncă, zic că revin atunci când voi fi eu. Tocmai de aceea mereu mă veți găsi la restaurant”, îmi mai povestește ialoveneanca.
Raisa Candu susține că este o șefă bună și că mereu este dispusă să-și ajute angajații, dar în același timp recunoaște că este și foarte severă. „Dacă eram altfel, nu cred că ajungeam în top”, precizează ea.

Majoritatea salariaților sunt italieni

Printre cei 11 angajați și doi contabili, la restaurantul ei lucrează și doi moldoveni. Cu unul din ei a muncit la ultimul ei job, iar când a decis să-și deschidă propria afacere, au plecat împreună. Acum tânărul este unul din cei mai buni chelneri din Veneția și asta pentru că merge și la cele mai bune cursuri de calificare profesională.
„N-o spun doar eu, dar și cei care pășesc pragul restaurantului. Se implică și mă ajută foarte mult. Anul trecut am angajat-o pe sora unei prietene, iar în rest, toți angajații sunt italieni”, adaugă proprietara care zilele acestea a primit premiul ce atestă faptul că localul ei este în topul celor mai bune restaurante din lume. Și asta nu e tot! Potrivit celei mai renumite platforme de recenzii online, afacerea moldovencei noastre este printre cele mai apreciate de vizitatori, fiind în top 10 cele mai bune restaurante din Veneția, clasament ce a inclus alte 1300 de localuri italiene.

„Îmi place să corcolesc clienții”

Întrebată și cum e să fii în topul celor mai renumite și vizitate restaurante din Veneția, Raisa Candu îmi spune că e un sentiment foarte plăcut.
„Mai ales când vin clienții și îmi zic că își doresc să ajungă la noi de un an. Și îmi zic acest lucru turiști din toată lumea! Când vine un client, mie îmi place să am grijă de el de la A până la Z. Să-l corcolesc, să mai ofer câte ceva, nu doar să aștept ca să plătească contul și să plece acasă. Și aici mă refer fie la un pahar de vin, fie la un desert, însă când vin copiii, neapărat îi îndulcesc. În Italia nu se cade să oferi ceva, așa, pur și simplu, zic de localuri”, îmi declară moldoveanca.
Nu i-a fost greu să-și deschidă propria afacere, căci, susține ea, trebuia doar să știe cum să o mențină.

„De restaurantul meu vorbește o lume întreagă”

Când am telefonat-o, Raisa Candu tocmai ieșise dintr-o discuție. Planifică să-și lărgească afacerea, iar de acum încolo vrea să deschidă mai multe restaurante și asta pentru că în acest domeniu îi reușește cel mai bine.
„Vă dați seama că de restaurantul meu vorbește nu o țară, ci o lume întreagă! Am clienți din toată lumea și nu glumesc”, adaugă femeia de afaceri.
Nu am putut să nu o întreb și despre prețurile localului său. Mi-a spus că nu sunt mici, însă clienții săi sunt de opinia că chiar dacă achită scump, fiecare bănuț se merită deoarece calitatea de care au parte la ea nu o găsesc în niciun restaurant din Veneția.
„Eu am fost în mai multe restaurante și am plătit mai scump ca la mine, dar calitatea a lăsat de dorit. Fără pic de modestie voi spune că la mine deservirea și calitatea mâncării este cea mai înaltă, dar și cea mai bună”, susține ea.

Mândră de fiul ei

În timpul discuției, mi-a vorbit cu mândrie și despre fiul ei, Iurie, care astăzi are 23 de ani. Tânărul a finisat Facultatea Relații Internaționale și Științe Politice la Bologna și vrea să-și continuie studiile fie în America, fie în Rusia.
Își amintește cu un nod în gât despre vremea când l-a adus lângă ea, la Veneția.
„De când e aici, el doar a învățat, așa am vrut eu. Mi-am dorit ca Iurică să realizeze ceea ce n-am reușit eu. I-am zis că voi avea grijă de el și voi face așa cum i-am promis. (n.a. – plânge). Când l-am adus în Italia, băiatul meu nu era capabil să decidă pentru el. A venit pentru că l-am adus eu. Nu voia să vină, îmi zicea să-l las acasă, cu bunicii. Cu sufletul rupt în două, i-am spus că mă întorc fără el, iar cu două zile înainte să mă pornesc, a venit la mine și mi-a zis că merge cu mine. Atunci i-am promis că dacă face acest pas, va avea parte de tot ce-i mai bun pe lumea asta. Tot de ce va avea nevoie, eu voi avea grijă să îi ofer. Și m-am ținut de cuvânt! De acum încolo voi merge acolo unde va merge și fiul meu. Iurie nu-și vede viitorul în Italia, lui tare-i place în Moldova, însă acum vrea să-și facă studiile fie în America, fie în Rusia. Cât timp va învăța, eu voi rămâne aici, însă pe urmă, vedem, cum va vrea Dumnezeu. Noi am crescut împreună și am crescut cu faptul de a nu ne dezamăgi, nici el pe mine, nici eu pe el”, îmi povestește femeia de afaceri.
Și dacă în prima perioadă și-a adus familia lângă ea, în Italia, astăzi majoritatea au revenit la baștină. Ea a rămas alături de fiul, iar în afară de acesta nu mai are pe nimeni apropiat.
Cu tatăl copilului nu mai este împreună. Deși nu și-a dorit separarea, Raisa nu a vrut ca fiul ei să crească într-o relație toxică. Chiar dacă nu are timp de viața personală, mi-a mărturisit că la momentul de față există cineva în viața sa.

„Moldoveni, în viață totul e posibil!”

Dorința ei este ca de acum încolo să fie sănătoasă și fericită, în rest știe că își va atinge scopurile propuse.
„Cred că sunt unica femeie de pe fața pământului care niciodată nu a pus accentul pe bani. Am trăit bine și când nu aveam bani, iar acum chiar dacă am un venit bun și un restaurant cotat, eu continui să fiu la fel de simplă. Vreau foarte mult să ajut cât mai mulți moldoveni și să le spun că în viața asta totul e posibil. Important e să avem dorință și să ne gândim doar la bine. Nu uit de unde am pornit, iar ca să dobândesc ceea ce am acum, am muncit foarte mult. Nu am văzut cum mi-a crescut copilul, iar când m-am trezit el era deja mare. Voi continua să-mi ajut conaționalii, iar dacă cineva va apela la ajutorul meu, eu îi voi întinde mâna. O să-i ajut să vină aici, să-și găsească de lucru și să aibă unde trăi”, îmi mai declară Raisa Candu.

„M-ai făcut să plâng!”

În ultimii doi ani, femeia de afaceri venea în fiecare lună în R. Moldova, lucru pe care nu obișnuia să-l facă de când a emigrat. Motivul venirii sale a fost tatăl ei, despre care la finalul discuției mi-a vorbit cu lacrimi în ochi.
„M-ai făcut să plâng! Am o istorie pe cât de frumoasă, pe atât de tristă. Am avut și suferințe mari, iar când îmi aduc aminte de ele, parcă trec săgeți prin mine. Mi-aș dori ca toți copiii să-și iubească părinți așa cum îi iubesc eu. Dacă nu moșteneam caracterul tatălui, nu ajungeam aici. Tot timpul îmi zicea: tata știe că vei ajunge departe! Vara trecută, în luna iulie, a venit la mine, iar în octombrie a decedat. L-am adus cu scopul că poate voi reuși să-l salvez, dar nu mi-a reușit. Cu vreo două săptămâni înainte să moară, se uita la mine cu ochii săi albaștri ca cerul și mă ținea strâns de mână. Se gândea că o să-l salvez… (n.a. – plânge). Durerea este mare… Apropo, i-am moștenit și culoarea ochilor! De când a decendat tata, n-am mai fost acasă”, își încheie povestea de succes moldoveanca noastră din Veneția.

„În această fotografie mă văd pe mine când am plecat acum 21 de ani din Moldova… cu geanta în mână și cu sufletul gol”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.