S-a născut la Chișinău, a crescut la București, iar de un an și câteva luni se află la Viena. Este vorba de Ștefan Pafili, jurnalist de profesie, basarabeanul care astăzi este cunoscut datorită filmelor și lucrărilor sale fotografice realizate pentru oamenii de artă din Austria.
Cât timp s-a aflat în România, chișinăuianul a lucrat la ziarul România Liberă, mai apoi a fost cooptat în echipa de comunicare a Companiei Rompetrol unde a muncit timp de trei ani și jumătate. Între timp, pasiunea pentru fotografie s-a tranformat într-o profesie, iar împreună cu un coleg din cadrul companiei a semnat albumul fotografic „Petromidia – 30 de ani”.
Ulterior, el și un prieten de-al său, au decis să-și deschidă propriul studiou de producție fotografică pe care l-au numit „Matematika”. Afacerea le mergea foarte bine, iar în perioada când se bucurau de succes, din motive personale, colaborarea dintre cei doi s-a încheiat. Au urmat câteva colaborări în România, ca mai apoi să plece la Viena unde a activat în calitate de fotograf. Între timp a primit o nouă ofertă de job din partea Companiei Rompetrol, ceea ce l-a adus, din nou, la București. Însă nu pe mult timp! După un an a revenit definitiv la Viena, acolo unde semnează producții video și ședințe foto atât pentru sora lui, cunoscuta violonistă Rusanda Panfili, cât și pentru alți muzicieni de top din Austria.

Pe Ștefan Panfili l-am cunoscut în urma colaborării dintre violonista Rusanda Panfili și soprana Valentina Naforniță. Cele două artiste care au ajuns să cânte pe cele mai mari scene ale lumii, au lansat o versiune nouă a celebrei melodii „Cântă cucu-n Bucovina”, iar de producția video s-a ocupat Ștefan Panfili.
A acceptat din prima să-și spună povestea care s-a adeverit a fi una destul de interesantă.
S-a născut la Chișinău, iar când avea cinci ani, părinții săi au decis să se mute cu traiul în România. Mai exact la București.
„Părinții sunt eroii mei! Prefer să nu idolatrizez nimic în viață, însă când vine vorba de părinți, îmi este greu să descriu în cuvinte ce înseamnă ei pentru mine. Mi-au oferit tot, au sacrificat foarte multe lucruri atât pentru mine, cât și pentru sora mea. La un moment dat, în viață, realizezi că familia este cel mai scump lucru pe care-l ai. Și ca orice lucru prețios trebuie prețuit și protejat”, își începe povestea spusă din Viena.

Despre adaptarea sa în România

Pe când avea cinci ani, îi plăcea să vorbească cu oamenii și așa a ajuns să le ia interviuri la un reportofon vechi care aparținea tatălui său.
Tot la acea vârstă, părinții lui au luat decizia de a se muta cu traiul la București pentru că își doreau un viitor mai bun pentru copiii lor.
„A fost o decizie bună! Educația pe care am primit-o în România, până în clasa a XI-a, m-a format mult în felul cum sunt astăzi. A fost și un pic dură! Moldovenii se adaptează un pic cam greu în România, chiar dacă nu spun acest lucru. Și asta pentru că suntem un popor prea naiv, prea bun la suflet și prea dăruitor. România e dură și tăioasă, ca atitudine, ca societate. M-am confruntat cu discriminări repetate din partea profesorilor și a colegilor. Însă vorba aia: ce nu te omoară, te face mai puternic! Evident că m-a întărit, am devenit imun și am început să nu mai pun la suflet. În clasa a IV-a deja eram imun! Ca să se înțeleagă corect: iubesc România, iubesc românii, iubesc Bucureștiul. Mi-i dor de el, însă a trebuit să fie acea perioadă de adaptare în România care m-a ajutat să fiu omul ce sunt astăzi. Am avut mulți oameni în viața mea care au fost duri cu mine și care m-au întărit”, îmi povestește basarabeanul.
L-am întrebat unde este „acasă” pentru el, dat fiind faptul că s-a născut la Chișinău, a crescut la București, iar acum se află la Viena. „Acasă pentru mine este acolo unde sunt la momentul de față. Drept urmare, acasă este Viena”, îmi răspunde Ștefan.

Revenirea la Chișinău

Se străduie să ajungă în R. Moldova cel puțin odată pe an, iar ultima dată când a revenit la baștină, a lucrat fiind implicat în unele proiecte. Când ajunge la Chișinău îi place să stea la povești cu bunica lui și să se vadă cu Adrian, unul din cei mai buni prieteni ai săi.
De fapt, prietenia dintre cei doi a prins contur pe când Ștefan se afla în clasa a XI-a. Atunci, părinții lui au decis ca acesta să-și continuie studiile în R. Moldova.
„Mereu am fost un copil agitat, care se plictisea destul de repede. Aveam destul de multe absențe și nu aveam nici cele mai bune note. Însă cu toate acestea, eram pasionat de literatură, biologie, geografie, istorie și limba engleză. În acea perioadă, eu stăteam cu tata la București, mama fiind cu sora, la Viena. Părinții au considerat că e nevoie de o intervenție profesionistă în educația mea. Așa că m-au trimis la bunica mea, la Chișinău, fapt pe care-l consider una din cele mai mari binecuvântări pe care le-am primit în viața mea. Faptul că am reușit după aproape 12 ani să revin la locul unde m-am născut și am terminat clasa a XI-a și a XII-a foarte bine. Am reușit să o cunosc mult mai bine pe bunica care a fost profesoară și directoare la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”. Ea a fost cea care m-a ajutat să mă redescopăr”, îmi mai povestește Ștefan.

Despre activitatea sa de jurnalist

După ce și-a încheiat studiile liceale, a revenit în România unde a terminat Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea din București.
A început să lucreze din anul II de studenție. Și-a început activitatea de jurnalist la ziarul România Liberă unde a deținut funcția de redactor a diviziei economice. A făcut parte din echipă timp de un an, iar în toată această vreme a avut parte de o experiență care l-a împlinit profesional.
„Aici am învățat cât 10 ani de școală! Mă consider norocos, iar viața m-a condus spre niște lucruri interesante, însă care aparent par haotice. Fiind reporter pe domeniul economic scriam mai mult despre energie și agricultură. Am stat printre oi, am dormit cu ciobanii și am făcut reportaje despre tot felul de combinate agricole. La un moment dat, am fost invitat de Rompetrol la o conferință de presă prin care anunțau lansarea unui nou terminal marin. Echipa de comunicare au invitat și jurnaliști din Kazahstan, și Ucraina, însă au uitat să invite și un traducător. Și nu știu cum s-a întâmplat că eram singurul de acolo care vorbea și engleză, și rusă, și română. Am făcut-o pe traducătorul și am salvat situația”, își aduce aminte jurnalistul.

Când fotografia a devenit o profesie

Peste câteva luni de la conferință, Ștefan a primit oferta de a face parte din echipa de comunicare a Companiei Rompetrol, unde a activat timp de trei ani și jumătate, și unde fotografia s-a transformat într-o profesie.
Împreună cu un coleg a lucrat la proiectul „Petromedia – 30 de ani”. Așa a ajuns să semneze fotografiile din acest album fotografic, iar experiența deosebită de care a avut parte l-a ajutat să descopere cât de mult îi place să facă fotografii.
Astfel, pasiunea pentru fotografie a crescut din ce în ce mai mult și a început a acorda o atenție mai sporită artei fotografice. A plecat de la Rompetrol și și-a deschis propria firmă, împreună cu un prieten de școală.

Despre „Matematika” și drumul spre Viena

Așa s-a născut „Matematika”, un studiou de producție fotografică ce avea prețuri accesibile. Timp de doi ani și jumătate, lucrurile le-au mers foarte bine.
„A fost o experiență care m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă un business și ce înseamnă să angajezi oameni. Din păcate, din motive personale, colaborarea s-a încheiat și cel mai trist e că s-a întâmplat când totul a început să meargă foarte bine. Tot ce aveam, investeam în această firmă. Dormeam acolo, iubeam acel studiou! Ruptura s-a produs brutal și aici mă refer la latura emoțională. Am trecut printr-o perioadă destul de agitată și nu înțelegeam ce se întâmplă. Am mai avut câteva colaborări prin București, ca mai apoi să-mi zic că trebuie să schimb ceva în viața mea. După jumătate de an, am întrebat-o pe sora mea, Rusanda, dacă pot să vin la ea, la Viena. Evident m-a primit cu brațele deschise, m-a susținut și m-a ajutat să mă pun pe picioare. Și-a folosit toate resursele ca să am joburi. Așa am început să activez ca fotograf. În perioada cât eram implicat în „Matematika”, cred că am fost de vreo șase ori în Austria pentru a realiza ședințe foto. Aveam deja clienți, lumea mă cunoștea, iar sora mea a fost ca o sfântă pentru mine. Realizam ședințe foto pentru muzicieni, cei mai mulți artiști fiind din domeniul muzicii clasice”, îmi spune jurnalistul.
Oferta ce l-a adus în România
În Austria a avut parte de o perioadă destul de productivă, însă cu toate acestea simțea că ceva îi lipsește. O dată pe lună venea la București, iar după un an și jumătate de Viena, a primit o ofertă de nerefuzat de la Rompetrol. A acceptat noua propunere de job și timp de un an a lucrat în departamentul de marketing. În toată această vreme își dorea să reclădească ceea ce pierduse în mod nejustificat. Iar aici se referă la „Matematika”. A încercat, însă nu i-a reușit deoarece și-a dat seama că nu este o persoană de afaceri și că fără un om cu cunoștințe de business, îi va fi imposibil. Nu l-a găsit așa că peste un an și jumătate de România s-a întors în Austria unde se află de mai bine de un an.

„Sora mea este un muzician genial”

De curând, Ștefan a realizat o producție video pentru Valentina Naforniță și Rusanda Panfili. Soprana și violonista au lansat o versiune nouă a celebrei melodii „Cântă cucu-n Bucovina”.
„La această colaborare, tot ce înseamnă producție îmi aparține. Am semnat și numeroase videoclipuri pentru sora mea. De fapt, noi doi am început să colaborăm mai intens de când sunt la Viena. Când am venit pentru prima dată aici, ne-am apropiat foarte mult ca frate și soră. Rusanda a plecat pe când avea 11 ani, iar eu – 13 ani. Ne vedeam verile, însă relația noastră era una rece.
La momentul de față, fac fotografie și film. Lucru spre care aspir este să fac filme, nu contează unde. Vreau ca oamenii să se identifice cu ceea ce fac eu și să simtă emoțiile pe care vreau să le transmit.
Cât privește fotografia, am o fundație de clienți și niciodată nu am depus efort ca să devin cunoscut. Nici nu-mi place să mă promovez pe rețelele de socializare. Pentru mine este mai plăcut să mă aflu în spatele unui star, cum e sora mea. Să o ajut să își creeze o imagine mai frumoasă, poate să o ajut cu niște sfaturi, cu filme și ședințe foto.
Recent, împreună cu Rusanda, am produs albumul „Primul”. Eu am lucrat la nivel de producție video și foto. Pot spune că s-a muncit foarte mult la el. Este rezultatul a vreo trei ani și ceva de muncă, atât a Rusandei, cât și a prietenilor ei. Am marele noroc să am un muzician genial la mine sub nas și îmi face plăcere să lucrez cu ea”, îmi mai povestește Ștefan.

În Austria, cel mai mult îi lipsesc părinții

Pe ultima sută de metri a discuției noastre, mi-a zis că se vede locuind la Viena, oraș în care se simte foarte bine și în care nu trebuie să-și facă griji pentru lucrurile mici.
De când se află în Austria, cel mai mult îi lipsesc părinții. Îi este tare dor de ei pentru că nu i-a văzut de ceva vreme și speră ca în viitorul apropiat să le poată face o vizită.
L-a finalul discuției, l-am întrebat ce și-ar fi dorit să-l întreb și nu am făcut-o! „Dacă nu făceam fotografie și film, unde mă vedeam? Îți pot spune fără pic de ezitare că mă vedeam dresor de câini ori antrenor de baschet pentru copii”, își încheie povestea basarabeanul nostru din Viena.

Iată câteva din colaborările lui Ștefan Panfili: