S-a născut în or. Cahul, și-a făcut studiile la Chișinău, a activat timp de 12 ani la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” și a colaborat cu Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu”, iar de zece ani se află în Franța. Tatiana Ciobanu Știucă este o pianistă desăvârșită care de pe băncile AMTAP și-a clădit cu greu o carieră frumoasă acasă, însă, pentru că arta în R. Moldova este prost plătită, a decis să-și încerce norocul la Strasbourg. Chiar dacă nu cunoștea atât de bine franceza, talentul i-a fost apreciat, astăzi culegând lauri în unul din cele mai frumoase orașe europene.

A început să studieze muzică de la vârsta de cinci ani. S-a născut într-o familie de muzicieni și fratele său mai mare e lector la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) din Chișinău.

„Tatăl meu a fost dirijor, a dirijat trei corale și a fost director la Școala de Muzică din Cahul, șef de secție la Colegiul Pedagogic și cetățean de onoare al or. Cahul. Acum 15 ani a decedat. Mămica este profesoară de metodologie muzicală la Colegiul Pedagogic, iar în ultimii ani a predat la Universitatea din Cahul. Fratele meu mai mare, Petru Știucă, este profesor de acordeon”, își începe povestea muziciana noastră.

De ce nu a vrut să studieze vioara

Când era mică, părinții i-au sugerat să studieze vioara, însă ea nu a vrut, motivând că „scârțâie tare”. După o notă de umor, mi-a zis că și-a dorit cu încăpățânare să cânte la pian și asta a făcut. Chiar dacă nu este un instrument atât de ușor.

Îşi aduce aminte și astăzi ziua în care părinții i-au cumpărat un pian nou care costa o avere pe atunci. „În timpul vacanței de vară, părinții au mers la muncă în Rusia ca să câștige banii pentru pian”, precizează ea.

Perioade dificile

Recunoaște că dragostea dintre ea și pian nu a fost una la prima vedere. Învăța pentru că așa trebuia, iar abia la vârsta de nouă ani, atunci când a venit la Chişinău cu tatăl ei pe care-l numește Îngerul ei păzitor, a început marea sa pasiune pentru instrumentul pe care-l studiază de când era copilă.

„Tata a mers cu noi la toate examenele. Le-am susținut pe cele de la Liceul „C. Porumbescu” și am fost acceptată la studii. Și așa a început o nouă etapă pentru mine. Până la sfârșitul liceului am locuit la internat și am trecut prin perioade dificile.

Eram în clasa rusă, iar după doi ani de studii – se întâmpla în anul 1991, fiind o fată conștientă și înțelegând situația, m-am transferat în clasa română. Îmi aduc aminte că părinții au venit să mă vadă și să-mi spună că trebuie să-mi schimb clasa, iar eu le-am zis că deja am făcut acest lucru. Mi-a fost greu deoarece cunoșteam puține cuvinte în română, însă am învățat limba și am terminat studiile foarte bine”, îmi povestește pianista.

Și-a clădit cariera din studenție

Deși a avut posibilitatea să studieze în altă țară, Tatiana a decis să rămână la Chișinău și și-a continuat studiile la AMTAP. Atunci, pe lângă studii, cu pași mici și siguri, a început să-și clădească o carieră frumoasă.

„În anul I am început să lucrez ca repetitoare la Liceul „C. Porumbescu”, la anul II făceam acompaniament la AMTAP, iar din anul III am devenit pianistă la Filarmonica Națională, cu dirijoarea Veronica Garștea. Concomitent, aveam colaborări cu Teatrul de Operă și Balet. Apropo, visul meu a fost să fiu balerină. L-am târâit pe tata ca să trec proba la balet și am fost acceptată, însă peste trei luni a fost schimbat orarul care coincidea cu orele de muzică. Așa că am fost nevoită să renunț la balet”, își aminteşte ea.

Pasionată și de pictură

Ţine să precizeze că atunci când își va elibera puțin agenda de muncă, destul de încărcată, va lua lecții de pictură.

În 2009, după 12 ani de muncă la Filarmonica Națională, a luat decizia să emigreze în Franța. Niciodată nu s-a gândit că va ajunge să ia drumul străinătății. De-a lungul carierei sale, a participat la numeroase concursuri internaționale, fiind și laureata acestora, însă niciodată nu a dorit să rămână într-o țară anume.

În 2006, a avut timp de trei luni o experiență minunată în Spania. De cinci ori pe săptămână cânta în direct la o televiziune în cadrul mai multor emisiuni, iar când a revenit acasă, și-a zis că neapărat va reveni acolo.

Cum a ajuns în Franța

Însă trei ani mai târziu, o întâlnire întâmplătoare cu un fost coleg de la AMTAP avea să-i schimbe destinul. „Mi-a spus că e la Strasbourg. M-a întrebat despre proiectele mele și mi-a spus că trebuie să plec din țară pentru că sunt un muzician foarte puternic. Și că, dacă va trebui, mă va ajuta. Eram pianista Filarmonicii, am atins cote maxime în țară, iar mai mult decât atât nu aveam unde să cresc. Însă eu simțeam că am potențial nerealizat. Nu știam franceza deloc, iar propunerea colegului meu mi s-a părut șocantă. Însă, la un moment dat, am zis să încerc”, îmi povestește basarabeanca noastră.

Știa că la Strasbourg este un Conservator de Muzică și atunci și-a pus drept scop să studieze acolo acompaniamentul. „Era limita de vârstă, iar unicul ciclu fără limită de vârstă era cel de specializare. După ce am trimis CV-ul, scrisoarea de motivare, am fost invitată la examen. Se întâmpla în 2009”, adaugă ea.

Începutul francez

În Franța a fost întâmpinată de colegul ei care i-a găsit un loc de trai într-un apartament cu alte moldovence. Odaia sa avea patru pereți și o saltea, și gata. Trebuia să ajungă la Conservator, unde o aștepta o consultație cu un profesor, iar ulterior – un examen.

„Franceza mea era nulă, iar eu am ieșit din situație vorbind româna, spaniola și italiana. Profesorul m-a ascultat și mi-a spus că nivelul meu îmi permite nu doar să învăț, dar și să predau la Conservator, despre care aveam o impresie că e o navă cosmică. Avea trei ani de când era construit, iar în clase erau piane cu coadă de care noi la Filarmonica din Chișinău nu aveam parte.

Pe parcursul studiilor la Chișinău, în cămine și la conservator, au fost perioade când cântam în haine groase şi în mănuși tăiate la degete pentru că înghețam de frig. În condițiile acelea noi susţineam examenele. Aici studenții au condiții și nu au cum să nu învețe.

Am fost nevoită să lucrez din start pentru că doar apartamentul mă costa 300 de euro pe lună, iar studiile 400 de euro pe an. Câteva luni am lucrat la Conservator în calitate de studentă responsabilă de un etaj din cele patru câte erau. Aveam grijă de tot ce se întâmpla acolo”, își aduce aminte muziciana.

Despre Strasbourg spune că este un oraș frumos și că l-a descoperit pentru prima dată împreună cu fostul ei coleg, alături de care a făcut o plimbare cu bicicleta.

Despre activitatea de acolo

Şi-a promis că o să facă tot ce poate ca să reușească și a reușit. Și-a făcut studiile de master în muzică și muzicologie la Universitatea din Strasbourg, iar faptul de a scrie o lucrare de cercetare în limba franceză, limbă pe care nu o prea știa, a fost o adevărată provocare pentru muziciana noastră.

În urmă cu doi ani a ajuns să predea la conservatorul din Colmar, iar astăzi se mândrește cu parcursul său frumos într-o țară în care a fost nevoită să o ia de la zero din toate punctele de vedere.

„Când am ajuns aici, mi-am creat cont pe Facebook și i-am scris unei colege de clasă, Cipriana. Pierdusem legătura cu ea de ani de zile, iar când am aflat că și ea e la Strasbourg, m-am bucurat. Cipriana lucrează la Consiliul Europei, iar când ne-am văzut, parcă o văd și acum: a venit cu o geantă mare plină cu produse. Îmi era incomod și atunci mi-a zis că a fost și ea studentă și că știe cum e. Atunci i-am spus că am nevoie de un job pentru că mi se termină banii. Îi acompaniam pe studenții de la Conservator în concertele lor, cântam muzică clasică pe la nunți și în biserică, însă oricum câștigam puțin. Și atunci Cipriana mi-a spus că trebuie să predau pianul în limbile pe care le știu. Și așa am început să am elevi moldoveni, români, ruși, azeri, lituanieni etc. Ulterior am ajuns să predau și într-o școală de muzică ce se află la 40 km de Strasbourg”, îmi mai povestește Tatiana.

De șapte ani predă la acea școală de muzică, unde a început cu 17 elevi, iar astăzi are 42. Cel mai tânăr ucenic al său are cinci ani, iar cel mai în vârstă – 73 de ani. Iar activitatea ei nu se termină aici: la Conservatorul din Colmar are nouă elevi și mai are cinci elevi la Corul de băieți de pe lângă Conservator.

În curând va face zece ani de când a emigrat la Strasbourg. Ani în care a cunoscut ascensiunea pe tărâmul muzical de acolo. La sfârșitul discuției noastre, am întrebat-o pe Tatiana dacă va reveni acasă, iar răspunsul a venit fără a sta prea mult pe gânduri.

„De vreo trei ani, după vacanța de vară pe care o petrec în R. Moldova, simt că revin acasă aici, la Strasbourg. Cu toate că locuiesc cu chirie și lucrez foarte mult. Și la Chișinău lucram foarte mult, însă aici munca mea este apreciată și plătită. Aici văd rezultatul muncii mele. Dacă mă întorc la Chișinău, o să am de lucru, însă nu voi fi la fel de bine remunerată ca aici. Știm cu toții, cultura la noi este foarte prost plătită. Mai ales muzica clasică”, își încheie povestea Tatiana Ciobanu Știucă.

P.S. Interviu realizat în anul 2019