De un an, Irina Frunză (31 de ani) a emigrat în Irlanda, țară pe care a îndrăgit-o și în care și-a zis că vrea să trăiască când și-a sărbătorit acolo cei 25 de ani. A plecat nu pentru că ducea lipsuri acasă, ba din contra, avea un job bine plătit, un apartament, mașină, doar că-și dorea un alt sistem educațional pentru copiii săi. A ales Irlanda pentru că acolo și soțul ei își clădea o carieră frumoasă într-o companie farmaceutică, iar astăzi cei doi nu regretă deloc pasul făcut.
Când a plecat din Moldova, avea deja un băiețel de trei ani și era însărcinată în 35 de săptămâni. Astăzi, Irina se poate mândri deja cu doi băieți, unul mai frumos ca celălalt. A decis să emigreze pentru ei, pentru viitorul lui Răzvan și al lui Luca.
A studiat la ASEM, la Facultatea Contabilitate, iar studiile de master și le-a făcut la Contabilitate și audit. E specializată în economie, însă recunoaște că nu se mai regăsește în această profesie.
„Probabil, mi-aș fi dorit să fac altceva, dacă aș fi avut inspirația și ocazia să învăț peste hotare. Atunci mi-aș fi ales managementul proiectelor ori antreprenoriatul social. Însă noi suntem destul de limitați în R. Moldova în privința facultăților, în plus lumea merge pe trenduri: contabilitate, drept. Ce cere piața, aia înveți, însă nu ce simte omul și ce vrea să experimenteze”, mi-a declarat Irina.
Despre activitatea sa din R. Moldova

Până a emigra în Irlanda a lucrat timp de șase ani la un operator de telecomunicații mobile în calitate de contabil, iar mai apoi tot acolo a deținut și funcțiile de specialist în marketing și manager de proiecte. A mai activat și la PNUD în calitate de specialistă în comunicare și parteneriate și, de asemenea, a făcut foarte mult voluntariat la numeroase ONG-uri, ocupându-se și de organizarea unor evenimente destul de prestigioase de la noi.
„M-am străduit să fiu activă chiar și atunci când am fost în concediu de maternitate. Așa am simțit și gustul de organizare a evenimentelor care se interconectează într-un fel cu managementul proiectelor, și asta urmează de fapt să fac și aici după ce îmi cresc băieții”, adaugă ea.
Cum a întâmpinat-o Irlanda prima dată
S-a îndrăgostit de Irlanda atunci când și-a sărbătorit acolo vârsta de 25 de ani. Prima dată, Insula de Smarald a întâmpinat-o cu soare, verdeață, iar acest lucru i-a plăcut foarte mult.
„Soțul lucra deja aici, iar noi l-am urmat pe 6 mai 2018, iar pe 10 iulie l-am născut pe cel de-al doilea băiat. Deci am venit foarte însărcinată (râde), iar băiatul cel mare avea trei anișori.
La baza deciziei noastre de a emigra a fost și faptul că Irlanda este o țară în care se vorbește limba engleză. Avem prieteni care ne-au ajutat să ne acomodăm. În plus, aici locuiește fratele meu cu familia sa, iar părinții mei, când vin de sărbători, ne vizitează pe toți odată.
Noi am decis că, indiferent de succesul ori insuccesul nostru de aici, avantajul cel mai mare e că copiii noștri vor ști engleza foarte bine și vor avea parte de o altă calitate a studiilor. Acesta a fost și este un criteriu foarte important pentru noi”, susține basarabeanca noastră.
Despre experiența nașterii de acolo

Recunoaște că venirea lor în Irlanda a fost destul de stresantă pentru ei și anume faptul că trebuia să găsească o casă, să se înregistreze la maternitate și să se pregătească pentru naștere.
„Atunci când am început să mă simt bine aici, și copiii mei au depășit integrarea, mă refer la cel mai mare. Totul pornește de la fondul nostru emoțional. Până la urmă, vrem noi ori nu vrem, femeia este spiritul casei și atunci când ea reușește să se relaxeze și să se adapteze, toate în jur se aranjează de la sine”, precizează ea.
Susține că experiența nașterii a fost una minunată. Chiar dacă era însărcinată în 36 de săptămâni, cei de la maternitate au primit-o fără nicio problemă și au supus-o la toate investigațiile de rigoare. Faptul că a fost monitorizată îndeaproape i-a plăcut foarte mult.
„Am fost externată după 12 ore de la naștere. Prima săptămână a venit acasă o soră medicală ca să mă verifice pe mine și pe copil. După care am fost chemată la vizite planificate împreună cu copilul, iar în cadrul acestor clinici de stat există cluburi ale mamelor care alăptează și mergeam în fiecare săptămână la ele, unde o soră medicală îmi cântărea copilul și îmi răspundea la toate întrebările. Și datorită acestui fapt mi-am făcut prietene irlandeze, iar după club mergeam cu ele la cafea. Așa că integrarea mea a fost foarte ușoară.
Sistemul medical de aici este unul scump: 10 minute de consultație la medicul terapeut costă 65 de euro. De cinci luni aștept rândul ca băiatului meu mai mare să-i pot face un test la alergie. Deci, sunt și multe lacune”, îmi mai povestește Irina Frunză.
„Mamă în .IE”
De când este în Irlanda, basarabeanca noastră s-a alăturat proiectului dedicat mamelor în ie de acolo și care se numește „Mama în .IE”.
Se simte foarte bine acolo și deja a început să-și construiască planuri de viitor pentru copiii ei. Cum acolo cei mici merg la școală de la vârsta de patru ani, la toamnă, băiatul ei cel mare va merge la o școală foarte bună. „Și nu a trebuit să vorbesc ori să plătesc cuiva. Viza mea de reședință îmi permite acest lucru”, adaugă Irina.
Mi-a mai povestit că în Irlanda, chiar dacă ești în concediu de maternitate și vrei să revii în câmpul muncii, statul îți oferă un anumit tip de bursă și timp de un an ai posibilitatea să studiezi. Așa că își dorește să învețe acolo managementul proiectelor și speră ca acest lucru să-i reușească mai rapid.
Îi place să gătească tradițional, iar recent și-a alintat băieții cu sărmăluțe, răcituri, zeamă și plăcinte, toate gătite ca la mama acasă.
La vară, preconizează să revină într-o vacanță mai lungă deoarece îi este dor de fructele și legumele de acasă.
„Oamenii aici sunt foarte informați”

Pe ultima sută de metri a discuției noastre, Irina mi-a spus că urmărește ce se întâmplă în R. Moldova și că și-ar dori ca cei de acasă să fie mai informați.
„Aici, când ieși la terenul de joacă și vorbești cu celelalte mame, înţelegi că ele sunt la curent cu modificările legislative care au loc în țară, cu reformele și ce a făcut fiecare minister. Oamenii aici sunt foarte informați, capitol la care noi încă trebuie să progresăm.
De curând, am mers la un control de rutină la maternitate și am fost întrebată din ce țară sunt. Când am zis Moldova, doamna medic mi-a spus că în ultima vreme atât de multe femei din această țară aleg să nască în țara lor. La care i-am răspuns că ele emigrează, iar acest fapt este unul trist”, conchide Irina.
P.S. Interviu realizat în anul 2019