Mirabela Pungă a activat vreme de mai mulți ani în calitate de funcționar public la Chișinău. Mai întâi la Camera de Licențiere, iar mai apoi în cadrul unei companii vinicole, însă, în urmă cu șase ani, împreună cu soțul ei, au decis să emigreze în America. Ajunși în statul Dakota de Nord, acolo unde s-au și stabilit definitiv și unde și-au procurat locuința mult dorită, celor doi nu le-a trebuit mult timp ca să se realizeze profesional. La doar un an de aflare în Dakota, basarabeanca noastră a ajuns să dețină două funcții care-i vin ca o mănușă: cea de grefieră în cadrul unei judecătorii și cea de polițistă în rezervă.

Mirabela Pungă s-a născut în sat. Leca, r. Cantemir, iar la Chișinău a venit pentru a studia la liceu și a face o facultate. După ce a absolvit Facultatea de Administrare Publică de la FRIȘPA, a fost angajată în calitate de funcționar public. Basarabeanca a activat mai mulți ani la Camera de Licențiere, iar mai apoi într-o companie vinicolă, unde deținea funcția de director de resurse umane.

„Noi știm cu toții cum este viața în Moldova și care sunt posibilitățile pe care ni le oferă. Am rămas dezamăgită de salariile și oportunitățile pe care le am, dar și de faptul că persistă corupția și că nu ajungi să fii promovat în funcție dacă nu ești ruda cuiva. De fapt, știm cu toții cum se obțin funcțiile de răspundere la noi. Mie-mi place să trăiesc onest și să fiu respectată, iar în condițiile de la noi nu era posibil acest lucru. Atunci când am câștigat Green Card-ul, am hotărât să ne luăm viața de la capăt în SUA”, își începe povestea Mirabela Pungă.

Era prima la peripeții

Însă până a-mi spune despre viața ei pe tărâm american, basarabeanca mi-a vorbit despre cea mai frumoasă perioadă din viața ei – copilăria. Deseori își aduce aminte de acea vreme și spune că era prima la peripeții.

„Am avut o copilărie de care a avut parte orice prunc născut în perioada sovietică. A fost una fericită și împlinită. Părinții mi-au oferit strictul necesar de a crește un copil educat și m-au susținut în tot ce voiam să fac”, spune ea.

Este fata tatei și tot tata a fost cel care i-a ales numele. „Vine de la Mirabela Dauer”, precizează grefiera zâmbind. „Cred că el mi-a insuflat faptul că vreau să fiu mereu puternică și să demonstrez că pot”, adaugă polițista.

Visul de a deveni avocat

Când era mică, voia să devină avocat. Acesta a fost și rămâne visul pe care doreşte să și-l realizeze cu timpul. Știe că o așteaptă o cale lungă și anevoioasă, însă o încurajează faptul că în America oamenii studiază și la vârsta de 60 de ani.

A emigrat în SUA împreună cu soțul ei, Sergiu, și băiețelul lor, Laurențiu, care pe atunci avea cinci ani. Acum nouă luni, familia li s-a mărit, pe lume venind Bianca.

Au plecat în martie 2012, iar decizia nu a fost deloc ușoară.

„Scuzați, îmi tremură vocea…”

„Niciodată nu mai fusesem în afara țării, iar gândul să-mi las părinții și prietenii era dureros. Însă, cum nu aveam nici casă, nici masă și nu era nimic stabil în țară, am decis să facem acest pas. Am ajuns în statul Dakota de Nord, un stat mai puțin populat și mai friguros, însă foarte primitor.

Am venit aici cu un entuziasm greu de descris. Chiar dacă mi-a fost foarte greu, scuzați, îmi tremură vocea (n.a. – plânge)… Mi-a fost foarte greu să mă despart de țară, însă am plecat cu vise mari și am sperat că o să mă realizez așa cum îmi doresc și că o să demonstrez tuturor că e posibil să muncești și să obții ce vrei. Că nu trebuie să plătești ca să ajungi ori să devii cineva. Pentru mine subiectul corupției este foarte dureros”, mi se confesează Mirabela Pungă.

Susține că oamenii din Dakota de Nord sunt foarte ospitalieri și zâmbitori, lucru care nu este deloc caracteristic pentru noi, moldovenii. În prima perioadă, atunci când cineva îi zâmbea, aceasta nu înțelegea motivul și se întreba ce se vrea de la ea, însă i-a trebuit timp ca să înțeleagă că americanii așa sunt educați.

Cum a fost startul

Startul a fost și el greu pentru că limba engleză o știa doar la nivel de începător, însă, odată ce a ajuns în SUA, și-a pus drept scop să studieze la perfecție engleza și să activeze în sistemul de administrare publică.

Din start s-a angajat într-o benzinărie în calitate de casier, iar în paralel făcea curat la un hotel. În timpul liber, studia în particular cu o profesoară limba engleză.

„Îmi aduc aminte că atunci când nu înțelegeam un cuvânt, îi rugam pe americani să mi-l pronunțe de vreo câteva ori. Mă uitam în gura lor ca să prind pronunția, ca să nu am accentul de moldoveancă. Deseori însă mi se spunea să nu renunț la accentul pe care-l aveam pentru că mă face deosebită. Mi-am perfecționat limba engleză și am ajuns la nivelul pe care mi l-am dorit”, spune basarabeanca noastră.

Cum a ajuns grefieră

După un an, a mers la un interviu pentru funcția de grefieră la o judecătorie locală. Îmi povestește că, în afară de entuziasm și zâmbetul până la urechi, nu știa nimic despre domeniul în care avea să fie angajată.

„Cred că înflăcărarea de a învăța și de a-mi însuşi tot ce e legat de societatea americană, optimismul și dorința de a activa în calitate de grefier m-au ajutat să iau jobul. Mai târziu am aflat că au fost candidați mult mai calificați profesional decât mine, însă cei care m-au angajat au crezut în persoana mea și au decis să-mi dea o șansă, iar pentru asta le voi mulțumi mereu”, îmi spune grefiera.

„America mi-a oferit ceea ce nu mi-a putut oferi Moldova”

În linii mari, statul american nu a dezamăgit-o. Tot timpul compară de unde vine și orice situație care i se întâmplă acolo o raportează la ceea ce are în Moldova, iar atunci se convinge de faptul că a făcut pasul necesar.

„Da! Și societatea americană are o grămadă de lacune, însă comparând cu ceea ce avem în Moldova, aici lucrurile sunt mult mai roz. Timp de cinci ani, America mi-a oferit ceea ce nu mi-a putut oferi R. Moldova. Și nu pentru că cineva mi-a dat, ci pentru că am muncit din greu și onest”, susține cu tărie Mirabela Pungă.

Luna aceasta, basarabeanca și familia ei urmează să depună jurământul pentru cetățenia americană. Cu regret în suflet și cu ochii în lacrimi spune că-i pare rău de faptul că nu a putut rămâne în Moldova ca să le ofere copiilor ei un trai fără de griji și să se dezvolte așa cum o face într-o țară străină.

„Trebuie să mergem acolo unde suntem apreciați”

„Cu toate că ne-am procurat căsuța noastră și că lucrurile ne merg bine, lipsa părinților, a rudelor și a prietenilor își spune cuvântul. Cu timpul, o să ne aducem și părinții aici. Cu regret spun acest lucru, însă asta e realitatea: trebuie să mergem acolo unde există oportunități de dezvoltare și unde suntem apreciați. M-am convins pentru a nu știu câta oară că nu trebuie să învinuim guvernarea pentru ceea ce avem acasă. Noi am fost crescuți și educați într-un stil egoist. Fiecare din noi, inclusiv eu, suntem vinovați de felul în care trăim. Aici deseori se spune: poartă-te frumos chiar și atunci când nu te vede nimeni. Este o caracteristică a poporului american, lucru pe care nu-l putem spune și despre moldoveni. Dacă fiecare ar depune un mic efort de a se schimba câte puțin, cred că și societatea ar fi alta. De asta mi-am și pierdut speranța: cu o floare nu se face primăvară. În plus, multă lume din Moldova nu a fost peste hotare. Ea nu știe cum se trăiește în afară și crede că stilul său de viață e destul de frumos. Generații și generații trebuie să se perinde ca lucrurile să se schimbe”, este de părere funcționarul public.

Atunci când a fost angajată în Dakota de Nord, a fost întrebată ce salariu avea în R. Moldova. La auzirea cifrei de 150 de dolari pe lună, angajatorul, dar și viitorii ei colegi de muncă, au rămas stupefiați și nu înțelegeau cum e posibil așa ceva. Și asta pentru că prețurile în America sunt ca și cele din R. Moldova, însă diferența de salarii e foarte mare.

În casa lor se vorbește românește

Mirabela Pungă mai are un job cu care se mândrește: cel de polițistă în rezervă.

„Lucrând în cadrul judecătoriei, suntem foarte legați de departamentul șerifului. Conlucrăm foarte strâns și, având posibilitatea de a deveni și polițist în rezervă, am hotărât să mai am un serviciu”, ne spune polițista.

Soțul ei lucrează în domeniul agricol, însă cum specialitatea sa de bază este cea de inginer electrician, speră ca în curând să se angajeze pe profesie. „Suntem realizați profesional, iar pentru tot ce avem aici îi mulțumim lui Dumnezeu”, precizează ea.

Acasă, cu copiii lor, vorbesc în limba română și asta pentru că vor ca aceștia să-și cunoască graiul și originile. De asemenea, gătesc destul de des bucate tradiționale moldovenești, cum ar fi sarmale și mămăligă cu pește prăjit.

P.S. Interviu realizat în anul 2018