De aproape un an, Ludmila Becu, avocată de profesie, se află în Franță, unde lucrează într-o companie care se ocupă de produse pentru față și corp. Până a pleca în străinătate, ungheneanca a lucrat timp de patru ani într-un cabinet de avocați din România. Lucrurile-i mergeau destul de bine, nu ducea lipsuri, cumpărându-și cu vremea și o casă dincolo de Prut, însă într-o bună zi a decis să lase totul în urmă și să ia drumul străinătății. A plecat în India, unde s-a reținut pentru câteva luni, mai apoi a urmat Israelul, unde s-a aflat un an și jumătate, iar din decembrie anul trecut locuiește în Franța, țară în care de curând a avut ocazia să o întâlnească pe Brigitte Macron.
Ludmila Becu (33 de ani) s-a născut la Bălți, însă a locuit în Ungheni, iar la vârsta de 18 ani a plecat la București, unde a absolvit două facultăți și a făcut un master în drept internațional și în cel european. De mică îi plăcea să studieze, iar pentru că a avut media de 9.40 la Bac, a fost admisă cu bursă la studii în România. Facultatea de Drept a Universității de Stat din București a absolvit-o cu media 9.10, iar pentru că a fost una din cele mai bune studente, nu i-a fost deloc greu să-și găsească un job.
Timp de patru ani, Ludmila Becu a lucrat într-un cabinet de avocatură din București. Avea succes în carieră, nu ducea lipsuri, avea și propria locuință, însă într-o zi a trebuit să ia decizia de a pleca din România.
„Am plecat din cauza vieții personale. Am plecat în India pentru câteva luni, iar mai apoi în Israel, unde m-am aflat un an și jumătate. Din Israel am revenit la părinți, iar după ce am stat cu ei vreo două luni, am decis să fac o schimbare în viața mea. Am decis să plec în Vest și uite așa am ajuns în Franța, mai exact la Paris, unde sunt din decembrie anul trecut. Am optat pentru o țară foarte dezvoltată. Putea fi și Anglia ori Germania, însă după ce am aplicat online la mai multe joburi am fost chemată la un interviu la Paris”, îmi povestește avocata din Franța.
Serviciul se află pe una din cele mai luxoase străzi din lume

Așa a ajuns să lucreze într-o companie care se ocupă de produsele de față și corp, și de aparate medicale de lifting de ultimă generație. Firma pentru care lucrează este una englezească și se află pe una din cele mai luxoase străzi din lume, Rue Saint-Honoré.
În Franța a mers pentru prima dată și nu avea nicio frică pentru că știe foarte bine șase limbi străine, iar printre ele este și franceza. Cu toate acestea, recunoaște că începutul a fost și este greu deoarece trebuie să lucreze șase zile din șapte, a câte 10-11 ore pe zi.
„Este foarte dificil pentru că este un serviciu care te consumă și psihic. Primele luni au fost foarte grele”, susține Ludmila.
Chiar dacă-i place Parisul, basarabeanca noastră nu poate spune același lucru și despre oameni.
„Sunt foarte mulți străini, iar mulți dintre ei dau o notă negativă Parisului”, adaugă ea.

Cum a ajuns să o cunoască pe Brigitte Macron
De curând, pragul companiei în cadrul căreia lucrează a fost trecut și de către Prima Doamnă a Franței. Despre Brigitte Macron, Ludmila Becu are doar cuvinte de laudă, iar despre cele 20 de minute pe care le-a petrecut în compania soției președintelui Franței, spune că au zburat ca gândul.
„Avea un eveniment în zona unde activăm noi, iar pe mine m-a anunțat o clientă despre venirea Primei Doamne. Mulți francezi sunt disperați după ea și deseori îi auzi că spun fraze de genul: „Wow, Prima Doamnă!”, însă pe mine astea nu mă prea iau. Mai ales că vin din domeniul juridic și nu mă impresionează nici vedetele, nici politicienii, nici președinții. În Franța multe doamne o apreciază, printre ele se numără și clienta care m-a anunțat și mi-a sugerat ideea de a o invita pe Brigitte Macron să ia cunoștință de produsele noastre. Zis și făcut! Am invitat-o și a acceptat din prima. I-am făcut un tratament SPA pe mâini, iar mai apoi i-am arătat pe partea brațului cum se face același tratament și pe față, doar că cu alte produse și la sfârșit i-am arătat și aparatul nostru medical care este destul de popular. Ca și orice femeie era interesată de tot ce-i spuneam și arătam”, îmi povestește avocata din Paris.
„Nu oricine poate să discute tete-a-tete cu Prima Doamnă a Franței”

Soția președintelui Franței era însoțită de doi bodyguarzi, iar stilul ei vestimentar și simplitatea de care a dat dovadă au impresionat-o pe Ludmila noastră.
„Impresia pe care mi-am format-o despre ea este foarte bună. A trecut o lună de atunci, iar în acel moment eram foarte entuziasmată pentru că nu oricine poate să stea de vorbă tete-a-tete cu Prima Doamnă a Franței. Nicio secundă nu și-a arătat superioritatea nici în privire și nici în vorbă, iar asta mi-a plăcut foarte mult. S-a văzut educația, fiind fostă profesoară și s-a mai văzut foarte bine că știe cum să se prezinte în public. Era foarte bine îmbrăcată: pe cât de simplu, pe atât de frumos și cu bun-gust. Nici un fir de păr nu stătea greșit. Nimic exagerat. Şi e foarte amabilă. Putea să refuze propunerea mea de a trece pragul companiei unde lucrez, însă a fost foarte politicoasă și a acceptat fără nicio ezitare. A acceptat orice-i făceam și a ascultat atent tot ce-i spuneam. La sfârșit mi-a mulțumit că am invitat-o”, îmi mai povestește basarabeanca, precizând că la sfârșitul discuției Brigitte Macron a acceptat să se fotografieze cu ea.
De la avocatură la marketing
Întrebată dacă nu i-a fost greu să treacă de la avocatură la marketing, Ludmila Becu mi-a răspuns că părinții ei au o afacere în R. Moldova și că de la vârsta de șase ani a început să se iniţieze în domeniul vânzărilor.
Cu toate că se descurcă foarte bine și în sfera marketingului, basarabeanca ar vrea să revină la munca de avocat.
„O să revin la jobul meu, însă am simțit nevoia să fac o schimbare și să schimb țara. În domeniul dreptului este cam dificil să lucrez aici pentru că legile diferă. Însă vreau să studiez dreptul și în Franța, deja m-am interesat de acest aspect”, îmi mai spune avocata.
Are o viață foarte activă din punct de vedere al jobului, însă foarte pasivă din punct de vedere social. Ne spune că nu prea are timp nici pentru viața personală, însă, din moment ce face ceea ce-i place, de restul nu-și face griji.
„Moldova nu prea are ce să-mi ofere”

Se bucură și de o relație frumoasă cu colegii de muncă, iar printre ei se numără mulți români de pe ambele maluri ale Prutului. „Mai puțin francezi, pentru că ei nu sunt de acord să lucreze 35 de ore pe săptămână”, precizează basarabeanca.
Ludmila Becu încă nu este sigură dacă va rămâne definitiv la Paris, însă un lucru e cert: câțiva ani buni acolo va fi.
„Poate peste câțiva ani m-aș întoarce acasă pentru că doresc să revin în Moldova, dar, după posibilitățile pe care le-am descoperit în București, Israel și Paris, Moldova nu prea are ce să-mi ofere. Aici se pune problema! În România pot să revin oricând, ea este a doua casă pentru mine, unde mai pui că am și o locuință acolo pe care o dau în chirie unor francezi”, își încheie zâmbind povestea avocata din Paris.
P.S. Interviu realizat în anul 2018