Studentă fiind, chișinăuianca de 28 de ani a obținut două burse de la Fundația Soros: prima – la New York, iar a doua – în Marea Britanie. Din a doua săptămână de studii la Universitatea din Warwick a mers la un târg de joburi, iar la scurt timp a primit și prima ofertă de serviciu în Londra, oraș în care se află de cinci ani. De un an, Dana Muntean lucrează pentru Facebook, însă înainte de asta a făcut parte din echipa Google. În timpul liber, basarabeanca noastră se ocupă de programul Mentor Me, primul program de mentorat global pentru Moldova.
S-a născut la Chișinău, însă verile le-a petrecut la Micleușeni, la bunica ei. Dacă ea era un copil cuminte și curios, atunci sora ei a fost mereu pusă pe șotii. Vara citea foarte multe cărți, iar de școală a început să se pregătească de la vârsta de cinci ani.
Când era mică, își dorea să devină cosmonaut și, chiar dacă până acum nu a zburat în cosmos, cu zâmbetul pe buze, îmi spune că: „Cine știe, poate într-o zi cu soare ajung și acolo!”.
Dana Muntean se consideră un copil fericit și împlinit. Părinții săi i-au oferit o copilărie minunată și s-au străduit să o crească frumos.
„Tatăl meu a lucrat la Alfa, o uzină de televizoare. Și acum țin minte un ziar vechi pe coperta căruia a apărut. Însă, odată cu perestroika, lumea rămânea fără lucru, fapt caracteristic pentru vremea ceea, și, ca alții, tata a început să se ocupe de comerț, cutreierând împreună cu mama, care în prezent este funcționar public, Polonia, Turcia, China, Thailanda, Coreea de Sud. Am moștenit de la ambii părinți spiritul antreprenorial, ambiția și dorința de a urca mai multe trepte”, își începe povestea basarabeanca din Londra.
A făcut și modeling

Pe când avea vârsta de 12 ani, s-a anturat în lumea modelingului, iar asta a ajutat-o să fie de sine stătătoare și să vadă lumea dintr-o altă perspectivă.
„A fost o școală destul de dură, iar modelingul nu-l recomand la toate fetele pentru că nu este atât de frumos cum se arată pe copertă. Însă această experiență m-a pregătit pentru viață, pentru a cunoaște mai bine oamenii și pentru a avea încredere în forțele proprii”, susține ea.
Fiind elevă la Liceul „Dante Alighieri”, la 15 ani a participat la un concurs în urma căruia a devenit membră a Clubului „Tânărul Antreprenor”. Așa a ajuns să ia parte la discuții cu invitați de peste hotare, cu oameni de afaceri și de succes.
„Aici lumea voia să crească și să se dezvolte, iar asta m-a ajutat să cred în potențialul meu și în faptul că am idei pe care pot să le dezvolt, iar atunci când văd o problemă să pot veni cu soluții”, îmi spune Dana.
Editor-șef la revista facultății
A absolvit Liceul „Dante Alighieri”, iar italiana a fost prima limbă străină pe care a învățat-o încă din clasa a II-a. Și cum nu știa ce facultate să urmeze, a dat la ASEM, la Relații Economice Internaționale, studii pe care le-a făcut în engleză, limbă pe care a învățat-o din clasa a IX-a.
În primul an de facultate i-a apărut dorința de a se implica în mai multe activități deoarece a înțeles că studiile nu-i cer atât de mult timp și efort. Așa a ajuns să se implice în Senatul Studențesc, Asociația Economiștilor, precum și în alte activități extracurriculare. A dorit să contribuie și la dezvoltarea revistei facultății – REI Action și așa a ajuns editor-șef. În anul II de studii, împreună cu Natalia Bejan, a lansat Clubul de Discuții Economice după ce a observat că studenții învață doar teorie și nu prea au acces la informația de la practicieni. Tot din anul II a început să lucreze și la o Agenție de PR.
Mereu curioasă

„M-a ajutat să ajung unde sunt și să mă deosebesc de alții faptul că am fost mereu curioasă și nu m-am limitat doar la ceea ce mi se oferă. Acest lucru trebuie să-l facă toți tinerii din R. Moldova pentru că oportunități sunt multe, însă, din păcate, majoritatea sunt lenoși.
Facultatea pe care am urmat-o în limba engleză m-a ajutat să obţin o bursă şi, timp de un an, am făcut schimb de experiență la New York. Este vorba de o bursă de la Fundația Soros. După un an de studii în SUA, am revenit la ASEM și am studiat încă un an, iar peste un an am mai luat o bursă de la Soros și așa mi-am făcut masteratul în Marea Britanie”, îmi povestește Dana Muntean, una dintre puținii studenți care au primit două burse din partea Fundației Soros.
Prima ofertă de job
Îi place viața pe care o are la Londra și faptul că acolo are posibilitatea să exploreze lumea așa cum își dorește ea.
Din a doua săptămână de studii în Marea Britanie, Dana a mers la un târg de joburi și așa a ajuns să-l cunoască pe viitorul său angajator. A doua zi a fost chemată la interviu, după care a urmat un Assessment Day în Londra, fiind supusă la un test de business, la trei interviuri cu specialiști diferiți, o prezentare individuală și o prezentare în grup. După ce a primit oferta de job și după ce și-a finalizat studiile de master, s-a mutat la Londra. Așa se face că de cinci ani locuiește în Marea Britanie.
„Între mine și Londra nu a fost dragoste la prima vedere, însă este una dintre acele iubiri care se consolidează cu timpul și durează mai mult. Este un oraș în care trebuie să ai răbdare și, cu cât mai mult călătoresc, realizez că este orașul în care vreau să fiu și în care-mi văd viitorul. Odată ce-i cunoști mai bine pe britanici, ei pot deveni loiali”, îmi mai spune fata care lucrează în prezent pentru Facebook.
Despre Mentor-Me
În timpul liber, Dana se ocupă de programul Mentor Me al cărui co-fondator este.
Mentor Me este primul program de mentorat global pentru Moldova pe care l-a lansat în 2014, ca urmare a Galei Studenților din R. Moldova.
„Scopul nostru a fost de a conecta tineri care învață în toată lumea, să-i aducem acasă și să le oferim premii. Însă scopul principal a fost de a-i conecta prin proiecte și interese comune pe care le au, iar unul din ele este Mentor Me. Mulți dintre noi, când ne-am mutat într-o țară nouă, aveam o mulțime de informație disponibilă, însă era foarte greu să navighezi și să găseşti un sfat potrivit la momentul potrivit. Astfel ne-am gândit să ajutăm alți tineri, ca aceștia să nu treacă prin provocările de care am avut parte noi. Acum lucrăm și la o platformă, http://www.mentorme.md, cu ajutorul căreia va fi ușor să îți găseşti un mentor după țara în care vrei să mergi și domeniul pe care ți-l alegi. Facem și live-uri cu mentorii pe pagina noastră de Facebook. Eu sunt cea care-i intervievez și le aflu istoria”, îmi povestește Dana, precizând că cele zece persoane care lucrează la proiectul Mentor Me fac muncă de voluntariat.
Experiența la Facebook, „foarte faină”

De un an, basarabeanca noastră lucrează pentru Facebook, însă înainte de asta a făcut parte din echipa Google.
Experiența de care are parte la Facebook o consideră „foarte faină”. Muncește cot la cot cu cei mai buni specialiști din lume, fiind mereu cu toții deschiși faţă de inovații, idei și schimbări radicale.
„Aici într-un an am învățat cât aș fi putut învăța în altă parte timp de zece ani. De când sunt în echipa nouă, foarte multe lucruri s-au schimbat. Simți că îți lași amprenta și că ai impact. Când lucrezi pentru o misiune mult mai mare decât tine însăți, cu un impact global, ai cea mai mare remunerare: să simți că contribui la o schimbare globală.
Este greu să ajungi să lucrezi într-o companie ca Facebook sau Google, însă trebuie să încerci. Dacă nu faci acest pas, nu ai cum să știi care va fi rezultatul. Când m-am angajat la Google, a fost un proces anevoios, trecând prin cinci interviuri. La Facebook m-a atras o colegă cu care am lucrat la Google. Odată ce aveam experiența de la fostul serviciu, mi-a fost mult mai ușor să obțin acest job. De fapt, nimic nu e ușor, iar joburile care ni se par imposibile pot deveni posibile, nu trebuie să ne sperie.
Mesajul meu din tot ce v-am spus e că nu sunt mai deosebită ca alți tineri din Moldova, însă ce m-a deosebit de alții e că am spus mai mult da decât nu, și nu mă temeam să încerc. Trebuie să încerci, să te implici, să fii curios și să nu te limitezi doar la ceea ce fac alții. Faceți și muncă de voluntariat pentru că pe mine asta m-a ajutat mult”, își încheie povestea Dana Muntean.
P.S. Interviu realizat în anul 2018