„Care Valletta? Eu am de cules cireșele şi căpșunele!”

Acum opt luni, vă spuneam povestea cineastului Sergiu Ciorescu, regizorul filmului „Zi de târg”. Pelicula realizată la lumina lumânării, cu un buget de doar 50 de euro, continuă să culeagă lauri pe la festivalurile internaţionale de film. Zilele trecute, Sergiu Ciorescu a revenit acasă cu trofeul Festivalului Internațional de Film din Valletta, la categoria „Best Short Film”, unde a concurat cu peste 100 de regizori din întreaga lume.

1

După câştigarea trofeului „Ochiul de Aur” al Festivalului Internaţional de Film din Georgia, Sergiu Ciorescu a mai bifat o reuşită în cariera sa de cineast. Este vorba de Marele Premiu al Festivalul Internaţional de Film din Valletta, Malta. Pelicula „Zi de târg” a participat la categoria „Best Short Film”. Deşi concurenţa a fost acerbă, la concurs fiind înscrise peste 100 de filme realizate în ţări precum SUA, Franţa, Italia, Germania, Canada, Irlanda, Ungaria, România ş.a., trofeul l-a obţinut reprezentantul R. Moldova.

„Doamne, ferește!”

3

Cineastului moldovean nici prin gând nu i-a trecut că, deşi apreciată cu „10” la examenul de absolvire a studiilor de masterat, lucrarea lui va ajunge să fie atât de preţuită în lume, mai ales că fusese realizată la lumina lumânării şi cu un buget de doar 50 de euro.
„Ştiu că toate lucrurile bune încep şi se termină cu o idee bună. Diferenţa dintre filmele bune nu depinde neapărat de bugetul investit, ci în primul rând de scenariu, concept şi viziune. Părinţii mei, care joacă rolurile principale, s-au lăsat greu convinși să fie actori pentru o seară. După ce am făcut public pelicula, de fiecare dată când îi telefonez, îi pun să ghicească ce noutate vreau să le dau. De această dată, le-am zis să-şi pregătească bagajele, că suntem invitaţi la hotarul Europei cu Africa, în or. Valletta din Malta, ca să prezentăm filmul. Ei, fiind actorii principali, trebuiau să-mi fie alături. Mama a reacţionat prompt şi vesel: „Doamne, fereşte! Oare chiar europenii n-au mai văzut filme? Eu am de cules cireşele şi căpşunele!”, îmi povesteşte zâmbind regizorul.
Cinematografia moldovenească trăieşte vremuri grele, dar lui Sergiu Ciorescu nu i-a venit niciodată ideea să renunţe la pasiunea sa pentru film. Ştie că, dacă ar alege un alt drum, tot peste o cameră de filmat ar da.

„Nu-ţi trebuie decât dorinţă”

5

În timpul discuţiei cu el, l-am întrebat cu ce probleme se confruntă un tânăr cineast în R. Moldova, iar răspunsul a venit fără pic de ezitare.
„Fiecare se descurcă cum poate. Chiar dacă accesul la tehnica bună nu mai reprezintă astăzi o problemă majoră, o parte din tinerii cineaști mai încearcă să dea vina pe echipamentul necalitativ, dar uită adesea să transmită mesajul şi să evolueze. Aşteptăm condiţii bune de creaţie, iar atunci când le avem, uităm să facem un produs de calitate.
Nu-mi place să stau locului, tocmai de aceia m-am implicat şi în genurile înrudite cu cinematografia mare şi aici mă refer la televiziune, filme documentare, de imagine, de prezentare, publicitate, videoclipuri ori spoturi comerciale. Aşa că sunt sigur: ca lucrurile să meargă în cinematografia moldovenească nu trebuie decât dorinţă”, consideră tânărul cineast.

Înviorarea cinematografiei îi va aduce acasă pe actorii basarabeni

7

Sergiu Ciorescu şi-ar dori să-i revadă acasă pe actorii care au pus o cărămidă importantă la temelia cinematografiei moldoveneşti, cei care au plecat în străinătate pentru o viaţă mai bună. Tânărul spune că „aceștia nu pot fi chemaţi printr-o scrisoare sau printr-un apel telefonic”.
„La baştină îi va aduce doar o înviorare a cinematografiei şi teatrului, luarea cu asalt a caselor de bilete, ceea ce ar însemna revenirea cetăţeanului la cultură, la artă”, susţine regizorul.
Sergiu Ciorescu este unul din puţinii regizori pe care-i are R. Moldova care a decis să creeze în loc să se plângă pe condiţiile din cinematografia autohtonă. Se consideră un om fericit, căci face ceea ce-i place, se bucură de succes şi mai e şi bine plătit, pe potriva profesionalismului de care dă dovadă.

Ofertă îndrăzneață din Estonia

4

După atâtea festivaluri internaţionale de film la câte a participat, talentul basarabeanului nostru nu a putut să treacă neobservat. Recent a primit o ofertă de la un post de televiziune din Estonia: un proiect îndrăzneţ şi o remunerare pe măsură.
„Deocamdată nu pot s-o accept, deoarece am agenda încărcată până în decembrie. În fiecare lună am filmări în diferite ţări: Franţa, Grecia, Bulgaria ori România. Cu camera de filmat mi-am făcut un rost în viaţă, ea îmi oferă posibilităţi, îmi deschide uşi şi-mi aduce în cale oameni alături de care pot să realizez lucruri măreţe. La momentul de faţă nu-mi doresc decât să-mi dezvolt studioul de film pe care-l am, să-mi măresc echipa alături de care să-mi pot materializa ideile”, povesteşte cineastul.

Pregătește surprize

10

La momentul de faţă, Sergiu Ciorescu lucrează la un film documentar şi la o serie de spoturi sociale şi publicitare, pregăteşte videoclipuri pentru interpreţii autohnoti, printre care se numără băieţii de la BrioSonoris, Marin Ganciu, Natalia Proca ori Isidor Glib, iar atunci când are ceva timp liber, munceşte la un scenariu de scurt metraj.
Şi-ar dori să petreacă mai mult timp în sânul familiei. „Îmi e ruşine să le tot amân vacanţa promisă soţiei şi fetiţei noastre, însă mă bucur că ele sunt înţelegătoare. Patricia are un anişor şi seara nu adoarme până nu vede că întru pe uşă. În acel moment urmează o reacţie de nedescris din partea ei: ţopăie, aplaudă, râde şi strigă continuu „Tata, tata, tata!”. Fericirea din ochii ei îmi dă energie pentru următoarea zi”, îmi mai spune fericitul tătic.
Sergiu Ciorescu nu mai ştie numărul trofeelor pe care le-a câştigat pe la festivaluri şi a concursuri. Lasă asta în grija fetei lui, să le numere ea peste vreo trei ani.
Tânărul cineast susţine că nu are niciun secret care-i aduce noroc şi succes: „De multe ori lada mică e mult mai preţioasă decât cea mare. Trebuie doar să facem alegerea bună în viaţă”.

8

P.S. Interviu realizat în anul 2015

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.