Tatiana Vieru, patisera de la Roma

Au absolvit Facultatea de Litere şi îşi doreau o carieră frumoasă şi un trai îndestulat acasă, însă cum ‘lumina de la capătul tunelului nu se mai vedea’, au decis să ia drumul străinătăţii. Este vorba de Stanislav şi Tatiana Vieru, doi basarabeni a căror poveste am decis să v-o spun astăzi. Ambii recunosc că începutul a fost greu: şi-au lăsat copiii în R.Moldova, iar când au ajuns în Italia, el, care făcuse un doctorat în filologie, a trebuit să muncească pe un şantier de construcţie, în timp ce ea îşi găsise de lucru la o familie de italieni înstăriţi. Astăzi, familia Vieru o duce bine: ea a trecut dincolo de cuvinte şi a ajuns să câştige bani făcând produse de patiserie, iar el – din fotografie.

FOT_7232

În urmă cu 16 ani, soţii Vieru au emigrat în Italia, au decis să plece prin străini ca să le poată asigura un viitor decent celor doi feciori ai lor: Bogdan, care acum are 20 de ani, şi Victor, 17 ani.
„Roma era visul meu. Aici lucra de mai multă vreme soacra mea, care ne-a încântat cu poveşti frumoase: că se câştigă bine şi că munca nu e atât de grea. Am ascultat de ea şi am decis să plecăm – intenţionam să adunăm ceva bani, după care să revenim acasă. Însă după trei ani de şedere în Italia, când legea ne-a permis să ne aducem copiii lângă noi, am decis să rămânem acolo. În Moldova erau timpuri grele, pe când în Italia tocmai începusem s-o ducem mai bine”, îmi povesteşte Tatiana Vieru, o doamnă ce emană o energie pozitivă debordantă. Probabil că această calitate, pe lângă simţul umorului şi încrederea în forţele proprii, au ajutat-o să se facă remarcată în noua ei patrie.

Marele regret

FOT_9940

Discuţia noastră a început pe o notă optimistă, însă când a început să ne vorbească despre feciorii săi vocea-i tremura.
Bogdan şi Victor erau micuţi când părinţii lor au luat drumul străinătăţii. Timp de trei ani i-a crescut bunica, iar cu mama şi cu tata vorbeau doar la telefon, cam o dată la două zile. „Pe atunci nu exista posibilitatea să-i vedem online pe cei rămaşi acasă”, precizează ea.
Nu vrea să-şi aducă aminte de acea perioadă, pe care o clasează drept cea mai grea din viaţa sa. „Când i-am lăsat în grija mamei aveam un nod în gât. Fiul cel mare avea aproape patru ani, iar mezinul – doar 10 luni. Am pierdut ce a fost mai important: primul pas şi primul cuvânt rostit de Victor. Nu i-am văzut timp de trei ani…”. Şi face o pauză, căci nu-şi poate stăpâni lacrimile, iar pe chip i se citeşte regretul acelor trei ani de dor.
Printre lacrimi, Tatiana Vieru îşi continuă povestea: „O dată la două săptămâni, soţul îmi spunea ca dacă nu mă potolesc din plâns, mă urcă în avion şi mă trimite acasă. Dar eram acolo pentru ei, pentru viitorul lor, de aceea a trebuit să fiu tare, să rabd.

FOT_8679

Îmi amintesc că atunci când mezinul şi-a văzut pentru prima dată tatăl după trei ani de despărţire, l-a întrebat pe frăţiorul lui mai mare: ‘Cine este omul căruia toată lumea îi spune Stanislav?’ Odată ce i-am adus alături de noi şi i-am dat la şcoală, ne-am semnat pe viaţă sentinţa de a trăi în această ţară. Copiii sunt cei care ne ţin aici, iar ei nu vor să revină în R.Moldova. O dată i-am adus fără să-i întreb dacă vor să vină, acum nu mai am dreptul să hotărăsc în locul lor”.

Gata cu chiriile: s-au mutat la casa lor!

DSC_3686

Prima slujbă pe care şi-a găsit-o basarabeanca noastră, atunci în vârstă de 25 de ani, a fost la o familie de italieni. Timp de jumătate de an a avut grijă de doi copii de bani gata, „răi şi alintaţi peste măsură”. Unica parte bună a acestei experienţe a fost faptul că datorită lor a învăţat italiana mult mai repede decât se aştepta. „Eram constrânsă de ei: nu vroiau să mănânce, aruncau jucăriile pe jos, iar eu nu ştiam cum să le explic că aşa nu se face. Am învăţat limba italiană cu dicţionarul. Când mi-am schimbat jobul, celor din jur nu le venea să creadă că vorbesc atât de bine italiana deşi eram acolo de puţină vreme. Al doilea loc de muncă a fost să am grijă de o bătrânică, de care anterior a avut grijă soacra mea. După doi ani, am găsit de lucru la o familie de italieni care ne-au ajutat foarte mult şi ne-au încurajat să aducem şi copiii la Roma. Până acum un an am stat cu chirie, dar de anul trecut ne-am cumpărat apartamentul nostru”, îmi spune Tatiana Vieru.

Pasiunea pentru torturi a crescut odată cu feciorii ei

DSC_3746

Timp de opt ani, soţul ei a lucrat pe un şantier de construcţii, însă datorită talentului pe care şi l-a descoperit pentru arta fotografică a ajuns să fie invitat de conaţionalii noştri aflaţi în Italia să facă fotografii pe la evenimentele lor de familie.
Când în sfârşit şi-a adus feciorii în „cizma Europei”, patisera nu se mai putea sătura să-i alinte cu prăjituri gustoase şi sănătoase, „ca la mama acasă”. Atunci şi-a descoperit pasiunea pentru prepararea dulciurilor. Şi cum nici torturile din cofetăriile italiene nu o satisfăceau gustativ, a decis să le facă singură. Găteşte doar din ingrediente sănătoase, o bună parte dintre acestea fiind aduse din Basarabia şi nu admite ca într-o prăjitură să se găsească vreun conservant.
Îşi aminteşte bine cum i-a picat cu tronc la inimă un tort cu trandafiri din pastă de zahăr. Era la o petrecere dată cu ocazia zilei de naştere, iar frumoasa prăjitură fusese preparată de o filipineză după doleanţele omagiatei.

Despre „proba de foc”

FOT_0648

Ajunsă acasă, a dat fuga la computer să caute mai multă informaţie despre tehnologia modelării decorului pentru prăjituri şi a început să pună în practică ce văzuse pe ecran.
„Am prins curaj şi am început să mă joc cu pasta de zahăr. Primul tort la comandă l-am făcut pentru un tânăr care gustase cândva din prăjitura pe care i-am gătit-o unei prietene. Mi-a spus că e omagiat şi că ar vrea un tort gustul căruia să-i amintească de casă. M-a convins până la urmă şi l-am pus să-mi plătească doar ingredientele. Peste puţin timp, am primit o a doua comandă şi uite aşa a pornit totul. Însă provocarea cea mai mare am avut-o în urmă cu şase ani, când o firmă românească de catering m-a rugat să fac tortul pentru o nuntă cu peste 100 de invitaţi. Din start am refuzat oferta lor, pentru că taman în acea zi trebuia să fiu naşă mare. Însă cum se ţineau scai de mine, până la urmă m-am lăsat convinsă. Astfel, într-o singură noapte, ajutată de soţul meu, am făcut şase torturi de dimensiuni diferite. Închipuiţi-vă: eu, coafată şi machiată pentru nunta la care urma să năşesc, modelam flori din pastă de zahăr. A fost o experienţă inedită care m-a convins, o dată în plus, că pot s-o fac şi pe asta!”, povesteşte ea.

Cel mai scump tort: 800 de euro

FOT_4506-3

Astăzi, Tatiana Vieru are colaborări cu firme de catering, cu câteva restaurante româneşti, iar printre clienţii fideli se numără italieni, spanioli, portughezi şi, desigur, emigranţi români de pe ambele maluri ale Prutului.
Pe săptămână, face cam 5-10 torturi, iar preţul acestora variază în dependenţă de ingredientele folosite şi de greutate. Cea mai ieftină prăjitură costă 50 de euro, iar cea mai scumpă a costat 800 de euro, este vorba de un tort pentru o nuntă cu 150 de invitaţi.
Pasiunea sa pentru dulce a crescut odată cu băieţii săi. Acum, când aceştia sunt deja studenţi, ea îşi poate urma glasul inimii, făcând ceea ce-i place cu adevărat – torturi. Săptămâna aceasta, de exemplu, are de onorat mai multe comenzi, iar ceea ce o încântă cel mai mult e că va avea de făcut multe, foarte multe flori dulci! Îi place să facă şi torturi pentru copii, despre care spune că-i dau o emoţie pozitivă, însă mai puţin cele cu tematică sportivă.

Păpuşile din stofă, noua sa pasiune

FOT_4590

În frigiderul său mereu găseşti o felie de tort, iar cei care-i calcă pragul casei nu pleacă neîndulciţi.
Pasiunea ei nu e din cele mai ieftine, căci „rechizitele” sunt destul de scumpe. „Am noroc că soţul meu e înţelegător, căci se întâmplă să cumpăr ustensile care costă şi sute de euro. Dar oricât de bine dotată n-ar fi bucătăria mea, tot nu-mi ajunge! Când fac o nouă achiziţie, soţul nu se supără, nu mă ceartă – ne permitem să cheltuim pentru pasiunile noastre”, precizează patisiera.
De curând, Tatiana Vieru şi-a descoperit un nou hobby: s-a apucat să coase păpuşi din stofă. „Nu le fac pentru vânzare, ci pentru plăcerea mea”, a ţinut ea să concretizeze.

FOT_7508

La sfârşitul discuţiei, basarabeanca mi-a mărturisit că ea şi ceilalţi membri ai familiei sale sunt la curent cu evenimentele care au loc în R.Moldova: „Ştim că starea de lucruri e din ce în ce mai îngrijorătoare. E dureros, pentru că noi, cei care stăm prin ţări străine, nu avem motive să ne întoarcem în ţară”.
Vara trecută, Tatiana şi Stanislav Vieru le-au organizat părinţilor o vacanţă în Italia, iar în acest an speră să poată veni şi ei la baştină, căci nu au mai fost în R.Moldova de doi ani.

FOT_72321
FOT_8483
FOT_8485
FOT_9854

P.S. Interviu realizat în anul 2016

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.