Sandu Bantaş (21 de ani) vine dintr-o dinastie de muzicieni de valoare: bunicul, Ilie Văluţă, este compozitor şi interpret, mătuşa, Diana Văluţă, e supranumită „perlă a romanţelor”, unchiul, Sergiu Văluţă e acordeonist şi profesor. Părinţii lui Sandu sunt şi ei muzicieni apreciaţi în Republica Moldova: mama, Veronica Văluţă-Bantaş, este violonistă şi interpretă, iar tata, Sergiu Bantaş, e violonist în Orchestra Ministerului Afacerilor Interne. Şi fraţii mai mici ai lui Sandu – Cristian şi Damian, sunt muzicieni în devenire. Personajul principal al acestui articol face muzică de 16 ani, el este şi cel căruia i-a venit ideea imprimeurilor cu elemente din folclorul românesc pe espadrile, iar vara trecută, alături de alţi patru tineri talentaţi de la noi, a lansat trupa „Pata de ceai”.

În acest număr vă spunem povestea lui Sandu Bantaş, un tânăr muzician care se face remarcat nu doar prin talent muzical, ci şi prin ideile sale originale cum ar fi trupa în care cântă, „Pata de ceai”, care readuce în atenţia melomanilor cântece româneşti vechi cântate altfel, dar şi renumitele espadrile stilizate.
Sandu Bantaş este student în anul II la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, la facultatea Compoziţie jazz. În loc să stea cu chirie, a ales să locuiască în campus, ca să guste din plin din viaţa de student. Dacă în primul an de studii venea destul de des pe la Chişinău, astăzi trece pe-acasă mai rar, pentru că, pe lângă studii, îşi croieşte un drum în lumea muzicii de peste Prut: susţine recitaluri şi participă la concursuri, iar la cele mai recente, la Târgu Mureş şi la Sibiu, a obţinut şi premii importante.

Dorinţa de a descoperi muzica veche

„De la cinci ani fac muzică! E şi firesc, pentru că sunt născut într-o familie de muzicieni şi am crescut îmbogăţit cu îngrăşământ muzical. În ale artei mă descurc cel mai bine, iar cei care m-au ajutat să capăt experienţă sunt părinţii mei, bunicii şi mătuşa mea. Şi dorinţa de a descoperi muzica veche, aproape uitată, tot din familie vine.
În copilărie am studiat mai multe instrumente: saxofon, flaut, pian. Însă în ultimii ani mă axez mai mult pe voce, iar mentor îmi e mătuşa mea, Diana, care mi-a dat şi câteva lecţii ca să pot înţelege anumite lucruri din punct de vedere tehnic şi muzical. „Botezul” scenic l-am avut la Teatrul de Operă şi Balet. Nu ţin minte exact ce vârsta aveam atunci, însă ştiu că mi-a plăcut foarte mult şi le-am zis părinţilor că asta vreau să fac în viaţă – muzică”, îmi spune Sandu Bantaş.

Când toţi repetă, casa se transformă în filarmonică

Cum e să creşti într-o familie de muzicieni? „Nu e nimic neobişnuit!”, consideră tânărul cântăreţ. De cele mai multe ori, la un cântec lucrează în echipă întreaga familie, iar fiecare dintre membrii acesteia contribuie cu idei.
Uneori casa lor se transformă în filarmonică, iar atunci când toţi exersează concomitent ai senzaţia că te afli la un spectacol.
„La noi în casă muzica răsună de dimineaţă şi până seara târziu. Partea bună e că atunci când exersezi poţi să primeşti şi sfaturi utile, iar partea amuzantă e să te afli pe hol atunci când fiecare cântă în camera lui: care cu vocea, care la vioară, care la pian, care la tobe! Ai impresia că eşti la filarmonică, înainte de spectacol”, glumeşte Sandu Bantaş.

Melodii de la bunicu’

Bunicul său, compozitorul Ilie Văluţă, i-a semnat lui Sandu mai multe melodii, acestea fiindu-i cel mai aproape de suflet. Prima se numeşte „Îndrăgostit”, apoi a urmat „Trubadurul”. A făcut şi numeroase duete cu mătuşa sa, Diana Văluţă, iar romanţele vechi care le plac foarte mult amândurora sunt „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?” şi „Nu vreau lacrimi”. Vocile lor sună bine împreună, iar publicul s-a arătat impresionat după fiecare prestaţie a lor.
Şi dacă vă aşteptaţi să citiţi că cel mai înverşunat critic al său e familia atunci aflaţi că nu e chiar aşa.
„Spectatorul el este cel mai aprig şi cel mai sincer critic, tocmai de asta am avut o perioadă în care nu le ceream niciun sfat alor mei – îmi doream să văd mai întâi cum va reacţiona publicul la ceea ce fac. Şi până acum a reacţionat destul de bine, zic eu.
Vara trecută, împreună cu nişte prieteni, am format o trupă pe care-am numit-o „Pata de ceai”. Totul a pornit dintr-un joc şi din dorinţa de a experimenta toate stilurile de muzică pe care le facem fiecare în parte. Cântăm altfel melodii româneşti vechi, pe care le readucem în atenţia melomanilor. Îmi place că la spectacolele noastre suntem mai aproape de public, că interacţionăm. De fiecare dată avem impresia că ne aflăm cu toţii în pădure, în jurul unui rug, iar fiecare dintre noi îşi spune povestea. „Pata de ceai” e o aventură”, îmi spune Sandu Bantaş.

„Să fii atent!”

Acum doi ani, tânărul muzician îşi anunţa familia că are de gând să facă studii în România. Şi nu pentru că acasă n-ar fi avut profesori buni, dar îşi dorea să guste din plin din viaţa de student. Chişinăuian fiind, Sandu îi invidia adesea pe colegii săi care trăiau la cămin, iar acum, când îmbină viaţa de student cu spectacolele de acolo, nu regretă nici pentru o clipă alegerea făcută.
Părinţii s-au conformat deciziei sale, bunicii însă au acceptat-o mai greu, pentru că-şi doreau ca Sandu să se dezvolte ca muzician la Chişinău.
„Ei încă nu s-au obişnuit cu ideea că eu nu mai sunt lângă ei. În fiecare seară vorbim la telefon, mai ales cu bunica – ea e cea care îşi face griji cel mai mult. Le duc şi eu dorul, pentru că suntem ca nişte nuiele strânse împreună. Fiecare discuţie cu familia se încheie cu acelaşi sfat: „Să fii atent!”. M-am acomodat cu ritmul vieţii de aici, însă trebuie să recunosc că uneori tânjesc după ciorba şi sărmăluţele făcute de bunica”, povesteşte Sandu.

Cântă cu peste 60 de muzicieni în spate

Susţine că studiile la Iaşi îi oferă şansa de a participa la evenimentele culturale din România, mai ales la festivalurile studenţeşti de jazz, la care se manifestă din plin. De asemenea, este invitat să ia parte, ca solist, la concertele susţinute de „Chişinău Youth Orchestra”, dirijată de Adriano Marian.
„Pentru mine, spectacolele pe care le susţin alături de această orchestră sunt o şcoală foarte bună. De mic am visat să cânt cu un band şi cu o orchestră simfonică, iar de anul trecut dorinţa mi s-a îndeplinit. E de nedescris să cânţi cu peste 60 de muzicieni în spate! Încerc să-mi găsesc un rost aici, în România, însă mă întorc de fiecare dată la Chişinău cu mare drag. De acum încolo voi face muzică, la fel ca şi până acum, căci tind spre perfecţiune”, mi-a mai spus Sandu Bantaş.

P.S. Interviu realizat în anul 2016