Încă din anii ’90 Eduard Dopireac era cunoscut pe piaţa muzicală autohtonă. Absolvent al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, facultatea Estradă şi jazz, instrumentistul a semnat numeroase aranjamente muzicale pentru artiştii noștri. Vreme de 10 ani a fost membru al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii, iar în 2002 a decis să plece în Italia, în căutarea unei vieţi mai bune.

„Am părăsit ţara pentru că aici creaţia mea nu era apreciată suficient. Am fost educat cu o altă muzică, nu cea care se creează şi se ascultă la noi, care 80 la sută este „zbânț, zbânț, zbânț…”. Plus că în Moldova făceam ceva ce nu-mi plăcea: cântam pe la nunţi şi cumătrii”, îmi spune muzicianul care ştie să cânte nu doar cu vocea, ci şi la flaut, chitară, ocarină, nai, fluier, caval și harpă.

„Mi-a fost greu”

În 1989 a fost invitat să facă parte din formaţia „Colinda”, iar ulterior regretatul Anatol Roşcovan i-a propus să fie aranjor şi chitarist la Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii. A lucrat şi în calitate de tehnician, însă şi-a dat seama că aici, în R. Moldova, nu are unde să mai crească profesional. Își dorea să facă ceva și pentru el, nu doar pentru alții. Și a plecat.
Destinația sa a fost orașul Trento din Italia. „Acolo se afla și mama. În acea perioadă deţineam deja cetățenia română, o luasem odată cu Petre Teodorovici, Nina Crulicovschi, Leonida Lari și alți oameni de artă. În Italia mi-am dorit să încerc altceva. Recunosc, mi-a fost foarte greu la început: nu cunoșteam nici limba ţării, însă mămica, fiind profesoară de română, mă ajuta să formulez frazele corect”, povestește Eduard Dopireac.

Concerte de stradă

În Occident, pentru un muzician nu este o rușine să cânte în stradă. Pentru a-și manifesta talentul, basarabeanul nostru a mers la Primăria orașului Trento, unde a obținut un act ce-i permitea să susțină „concerte de stradă”, cum numesc ei evoluările în locurile publice.
„La ei artistul poate să se manifeste oriunde, nu este arătat cu degetul. Însă pentru a susține concerte de stradă trebuie să ai diplomă. Plăteam o taxă, 14 euro de exemplu, și cântam la anumite ore. Așa este și în Elveția. Ei au nevoie de persoane care să susțină asemenea concerte. Evident că muzicienii sunt aleși, iar cel care-i trece ‘prin sită’ este șeful Direcției cultură”, mi-a declarat artistul.

A cutreierat Europa cântând la „instrumentul zeilor”

Talentul său s-a făcut remarcat, așa că i s-a propus să fie membru al unei formații latino-americane, din care a făcut parte vreme de un an.
În 2010, Eduard Dopireac a început să cânte la harpă, instrument care avea să-i aducă succes internațional. Prima sa harpă a fost una franceză, cu 27 de corzi. De atunci a început să cutreiere Europa, oferind spectacole la apreciatul „instrument al zeilor”. Şi cum muzica sa era inedită, invitațiile de a cânta la diverse evenimente au curs gârlă.
„De când cânt la harpă, am ajuns să susțin turnee în toată Europa. Nu am concurență, de asta sunt atât de solicitat. Din punct de vedere financiar chiar nu am avut probleme. Nu că aș vrea să mă laud, însă în 2011 am câștigat foarte bine, chiar și câte 7000 de euro pe lună! Mi-am cumpărat și casă în Italia, căci am crezut că o să rămân acolo definitiv. Însă de când cu criza asta, am decis să plec”, povestește harpistul, precizând că „în Italia, oricât de apreciată ar fi muzica ta, niciodată nu vei fi unul de-al lor”.

Nu vrea să vândă casa din Italia

Cât privește casa din Italia, artistul nu vrea s-o vândă, el preferând s-o dea în chirie.
Tot ce cântă la harpă este o improvizație a sufletului său. A avut patru instrumente, însă acum a rămas cu trei. cea mai mică harpă e și cea mai scumpă, căci e de colecție – valorează 14 mii de euro!
Acum trece și Prutul mai des. Vine la Chișinău, unde are un mic business, o casă, dar și colaborări cu colegii săi de breaslă: „Chiar și acum, când am revenit acasă pentru câteva săptămâni, am ajuns la concluzia că publicul nostru nu este pregătit să asculte muzică occidentală, de suflet. La noi contează mai mult textul, care este de pahar ori despre părinți, frați, surori”.

Despre soţii Ceaușescu

La sfârșitul discuției, Eduard Dopireac ne-a mărturisit că, pe când se afla în ultima lună de armată, acum 26 de ani, a avut ocazia să-i cunoască pe Elena și Nicolae Ceaușescu.
„Orchestra noastră militară a fost trimisă la Tulcea, unde a avut loc un concert la Casa Armatei. După eveniment, am participat la o recepţie. Acolo i-am cunoscut pe soții Ceaușescu. Ea era ţanţoşă, agitată, dădea comenzi întruna. El însă era foarte liniştit. Atunci au stat vreo 20 de minute, după care au plecat”, își aduce aminte harpistul.

P.S. Interviu realizat în anul 2014