Mihai Dogotari vorbeşte, în premieră, despre relaţia sa cu Valentina Naforniţă!

Reveniţi acasă într-o mini-vacanţă, soprana Valentina Naforniţă şi baritonul Mihai Dogotari au profitat din plin de fiecare clipă petrecută în anturajul celor dragi. Au mers să-şi viziteze părinţii, bunicii, rudele şi prietenii din copilărie. Acum trei luni, Valentina mi-a oferit un interviu emoţionant, iar acum vă spun povestea jumătății ei, Mihai, angajat, ca şi soţia sa, la Opera de Stat din Viena.

L-am prins pe baritonul Mihai Dogotari în satul său de baştină, Viişoara, r. Glodeni, unde era aşteptat de părinţi şi cei trei fraţi: Ian, Victor şi Ion. De câte ori merge la Viişoara, îşi aduce aminte de peripeţiile din copilărie şi de prietenii alături de care mergea pe câmp să joace fotbal.
Tatălui său, Ion Dogotari, fost agronom şi brigadier, îi plăcea foarte mult să cânte. Avea chiar şi o formaţie cu care mergea pe la concursuri şi petreceri.
„Cânta la chitară, acordeon şi cu vocea. Tata a fost cel care mi-a insuflat dragostea pentru muzică. Din câte ştiu de la mama, el şi-a sacrificat pasiunea pentru muzică de dragul nostru. S-a făcut agronom, căci avea o familie de întreţinut”, spune baritonul.

Visa să devină fotbalist

1002381_631271190253237_1388367448_n

Până a merge la Colegiu de Muzică „Ştefan Neaga”, Mihai a jucat fotbal. Vroia chiar să devină sportiv profesionist, însă părinţii l-au îndemnat să facă muzică.
„Am cântat în ansamblul şcolii din sat, mergeam pe la concursuri… Însă muzica am îndrăgit-o abia când am mers la Colegiul de Muzică. Am avut parte de profesori foarte buni, iar datorită lor sunt unde sunt. La câteva zile după ce am depus actele la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, mi-am zis să-l depun şi în România. Mi-am încercat norocul şi am reuşit. Am fost admis cu bursă la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Un an mai târziu a venit şi Valentina la studii acolo. Ţin minte că a întârziat la examenul de admitere, plângea, iar eu am vorbit cu profesorul meu s-o asculte. A fost admisă şi ea la buget”, povesteşte Mihai Dogotari, baritonul care până acum a jucat în peste 60 de spectacole.

De la 22 de ani a gustat din celebritate

1510394_615212695192420_159772597_n

Artistul ne mărturiseşte că a întâlnit numeroase greutăţi şi că a avut momente în care se gândea chiar să renunţe la muzică. Însă talentul şi perseverenţa şi-au spus cuvântul, basarabeanul ajungând azi să cânte pe aceeaşi scenă alături de titani ai operei.

„Când eram în ultimul an de facultate, am trecut o audiţie pentru un concurs de canto din Italia. Am obţinut un premiu şi mi s-a oferit şansa să participa în două producţii. Şi de atunci am început să joc pe scene mari, alături de artişti celebri”, susţine basarabeanul, care a gustat din celebritate pe când avea doar 22 de ani.

10408940_707047012695710_3152990778752158105_n

De trei ani, Mihai este angajat al Operei de Stat din Viena, „familie” din care face parte şi soţia sa, Valentina Naforniţă. În fiecare an, cei de la Opera vieneză desemnează doi solişti care să susţină un concert acompaniaţi de pian. În acest an, cei aleşi sunt chiar basarabenii Valentina Naforniţă şi Mihai Dogotari.

„La sfârşitul evenimentului, prezentatorul, un bun prieten de-al nostru, a anunţat că suntem soţ şi soţie, iar mulţi au rămas surprinşi. Nu ştiau că suntem împreună. Acasă lumea mă cunoaşte drept „soţul Valentinei Naforniţă”, însă pe scena mare mi-am format deja un nume, iar lumea mă ştie ca baritonul Mihai Dogotari. Mulţi ne întreabă cum e să lucrăm împreună, sunt curioşi să ştie dacă între noi există concurenţă. Nu avem timp de rivalitate ori de invidie – nici vorbă! Noi ne gândim că trebuie să muncim și că întotdeauna este loc de mai bine. Succesul internaţional nu ne-a schimbat şi nu ne-a influenţat în niciun fel viaţa de familie. Rămânem firi modeste”, mi-a declarat artistul.

Cum a cunoscut-o pe Valentina

10639731_10152633502385535_2174797713059863071_n

Când a cunoscut-o pe Valentina, Mihai avea 14 ani, iar cea de care avea să se îndrăgostească mai târziu era cu un an mai mică. S-au întâlnit la un concurs raional, ca peste trei ani să se revadă la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”.
„Era amabilă și frumușică, îmi plăcea mult! Aveam 18 ani când ne-am dat seama că se înfiripă o poveste de dragoste între noi. Mai întâi am fost prieteni, apoi am devenit iubiți. După şapte ani de relaţie, i-am cerut mâna. Nunta am făcut-o la Chişinău, din banii câştigaţi de pe urma concursurilor la care participasem”, mai povesteşte basarabeanul.

Şi-au cumpărat casă

10644480_10152633502675535_3734450258953739038_n

Lui Mihai îi place să gătească şi să-şi surprindă soţia. Anul acesta, de ziua Valentinei, baritonul i-a dăruit un câine – pe Bibi, un pudel alb pentru care a făcut 1700 de km: „În ajun de ziua ei i-am spus că merg cu băieţii la pescuit, însă eu, de fapt, am mers la Bologna pentru a-i cumpăra câinele. O cheamă Bibi, așa cum ne place nouă s-o alintăm”.
De curând, Valentina Naforniţă şi Mihai Dogotari şi-au cumpărat o casă într-un orăşel din apropiere de Viena.
„Te costă mai scump să trăiești cu chirie. Casa este așa cum ne-am dorit-o și am visat-o, dar mai avem mult de lucru la ea. Am stabilit de comun acord cu Valentina că eu mă voi ocupa doar de designul bibliotecii. Acum stăm într-o zonă liniștită, iar vecinii noştri sunt oameni prietenoși. De cum ne-am mutat, au şi venit să ne cunoască. Ne dau sfaturi, căci nu știm încă multe lucruri”, mi-a spus baritonul.

10575194_726561840724171_8054386434029079047_o

P.S. Interviu realizat în anul 2014

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.