Unul din cele peste 300 de corturi instalate în Piaţa Marii Adunări Naţionale este al lui Cătălin Josan. Artistul, alături de cei circa 100 000 de cetăţeni veniţi din toate colţurile ţării, a decis să nu mai tacă şi să protesteze împotriva oligarhilor de la putere. Contactându-l, Cătălin mi-a mărturisit că va rămâne alături de protestatari până la urmă. Artistul mi-a vorbit despre civismul oamenilor de artă, despre solidaritatea colegilor săi de breaslă cu cei care au ieşit la protest în PMAN, dar şi despre riscurile participării ori neparticipării la astfel de acțiuni.
„Moldova, trezeşte-te!” – acesta a fost îndemnul celor care au participat la Marea Adunare Naţională de duminică, 6 septembrie. Printre miile de persoane venite din toate colţurile ţării ca să-şi exprime nemulţumirea se numără şi Cătălin Josan, unul din puținii artişti care nu mai vrea să tacă, protestând faţă de regimul oligarhic de la guvernare.
„Sunt foarte multe motive care m-au determinat să fiu în PMAN. Lumea consideră că noi, artiştii, nu simţim criza şi sărăcia care s-a abătut peste ţărişoara asta, însă nu e aşa. Eu gândesc pe termen lung şi îmi dau seama că dacă vor fi săraci şi dezamăgiţi, cei pentru care cânt nu vor mai avea chef să-mi asculte muzica. Şi asta pentru că în momentul în care nu ai ce mânca, nu-ţi arde a concerte. Tocmai de aceea am decis să lansez campania „Eu nu tac!”. Din păcate însă, nu foarte mulţi artişti au susţinut iniţiativa mea. Am încercat să le transmit că, deşi suntem un pic mai cunoscuţi, majoritatea dintre noi tot ne tragem tot din oameni simpli, iar acum trebuie să fim alături de protestatari, să transmitem celor de la guvernare că în asemenea condiţii nu se mai poate trăi”, mi-a declarat cântăreţul.
Despre solidarizarea oamenilor de artă cu protestatarii

Dintre artişti, doar Cătălin Josan şi Pasha Parfeny au ieşit în faţa mulţumii venite la Marea Adunare Naţională. Atât atunci, când şi astăzi, după şase zile de protest, interpretul spune că şi-ar dori să vadă alături de el mai mulţi oameni de artă.
„Numeroşi artişti, după ce mi-au citit îndemnul lansat prin intermediul Facebook, mi-au promis că vor veni şi ei cu mesaje de susţinere, însă aşa şi n-au mai făcut-o. Le înţeleg oarecum temerea, căci se gândesc că dacă vor critica pe cineva, nu vor mai fi chemaţi la concerte. Acum toţi aşteaptă momentul în care vor vedea un câştigător şi abia atunci să ia atitudine. Dar nu poţi sta aşa la nesfârşit, trebuie să iei o poziţie. Eu o am şi o împărtăşesc cu oamenii care au aceeaşi gândire cu mine, indiferent de culoarea politică şi limba vorbită. Cei care gândesc la fel ca mine sunt oamenii mei, iar astăzi sunt alături de ei”, susţine artistul nostru care are o carieră frumoasă pe plan internațional.
Cât despre starea de spirit care domină printre oamenii de artă, Cătălin Josan spune că nu a reuşit să-i „ia pulsul”, însă îi îndeamnă pe colegii de breaslă „să se deştepte, de altfel nu se ştie când se vor schimba spre bine lucrurile în ţara noastră”. „Mai târziu, când vor merge în faţa celor care protestează acum zi şi noapte, nu-i exclus să fie întrebaţi: dar voi de ce n-aţi fost alături de noi la protest? E mult mai uşor să spui că ai o grămadă de probleme de rezolvat, însă odată cu creşterea preţurilor la produsele alimentare, a tarifelor la utilităţi, vor scădea şi onorariile, iar acest fapt ar trebui să-i motiveze să iasă la protest”, precizează el.
„Nu putem rămâne indiferenți!”

Muzicianul consideră că foarte mulţi tineri sunt sceptici pentru că încă nu s-a aflat adevărul despre 7 aprilie, iar acest fapt explică numărul mic de tineri prezenţi în PMAN. Totuşi, Cătălin Josan e convins că nici dacă stăm acasă nu vom schimba nimic.
„Foarte mulţi pensionari au venit la protest. Nouă ar trebui să ne pese de soarta lor, că-şi duc traiul de la o zi la alta. În ’89 ei au readus limba română în capul mesei în R. Moldova, datorită lor noi astăzi nu purtăm cravată roşie şi nu cântam despre Lenin. Cineva dintre ei mi-a povestit că a ajuns să trăiască în singurătate pentru că şi copiii, şi nepoţii, au plecat în străinătate în căutarea unui trai mai uşor. Însă oare asta şi-au dorit ei când au fost pe baricade ori când au stat în calea tancurilor? Au ajuns ei, vârstnicii, să iasă în Piaţă ca să lupte pentru viitorul nostru prosper? Un ‘like’ pe Facebook nu schimbă viitorul ţării!”, se revoltă Cătălin Josan.
Despre atitudinea artiştilor

Duminică, în paralel cu Marea Adunare Naţională, la MoldExpo s-a organizat un concert pentru a mai rări rândurile celor ce protestau. Iniţial, printre artiştii care urmau să urce pe scenă se număra şi Ştefan Bănică jr., dar după ce artistul din România a aflat care este de fapt scopul organizării spectacolului, şi-a anunţat fanii că nu mai vine la Chişinău, afirmând că „nu-şi doreşte să fie aplaudat de unii şi huiduit de alţii, iar asta pe fondul unor divergenţe social-politice”. Gestul său a fost apreciat de internauţi, care i-au îndemnat pe artiştii autohtoni să ia exemplu de la el. Astfel, Pasha Parfeny, „SunStroke Project”, Zinaida Julea, „ Akord”, Adrian Ursu, Vitalie Dani, Ionel Istrati, Tania Cerga, Dan Bălan, dar şi rusoaica Vera Brejneva, au anunţat că nu mai cântă pe scenă.
Cătălin Josan este de părere că solidarizarea interpreţilor noştri a fost dictată într-o oarecare măsură de mesajele artiştilor din România.
„Mesajele postate de Ştefan Bănică jr. şi de Loredana le-a dat curaj internauţilor, care le-au cerut interpreţilor autohtoni să nu cânte la MoldExpo. În alte circumstanţe nu ştiu dacă refuza atât de multă lume să urce pe acea scenă. Însă mă bucur că până la urmă, cu riscul de a nu mai fi invitaţi de anumite persoane la spectacole, au decis să asculte de doleanţele societăţii civile. Deci nemulţumirea oamenilor a contat mai mult decât banii pe care aveau să-i primească pentru acel concert”, crede cântăreţul.
Gordienko, blamată pe reţelele se socializare
Dintre artiştii autohtoni, doar Natalia Gordienko a acceptat să urce pe scena de la MoldExpo, iar din cauza asta a fost intens criticată de internauţi. Cătălin Josan a refuzat să comenteze poziţia blondei din showbiz, spunând că publicul e cel care-l judecă pe artist, îl iubeşte ori îl pedepseşte.
Şi cum organizatorii concertului de la MoldExpo trebuiau să umple golul lăsat de artiştii care au refuzat oferta lor, pe ultima sută de metri au fost nevoiţi să invite alte vedete. Printre ele s-a numărat şi Delia, care, după cum era şi de aşteptat, s-a trezit cu un val de critici pe reţelele de socializare. Aceasta a venit cu un mesaj, declarând că „muzica nu e coordonată cu politica”. Însă ne întrebăm: oare un artist nu ar trebui să se informeze în ce context este folosită muzica lui?
Cătălin Josan spune că înainte de a accepta invitaţia să cânte la un spectacol, mai ales la cele din R. Moldova, se interesează de către cine şi în ce scop este organizat acesta. Artistul are o regulă de aur: nu cântă pentru partide politice şi refuză să-şi folosească numele pentru promovarea ideilor unor politicieni.
Nu ştie când se va întoarce în România
Cântăreţul va rămâne alături de protestatari până la urmă, căci, ni se confesează el, în clipa în care vezi feţele disperate ale celor aflaţi în „Orăşelul demnităţii şi adevărului” din PMAN, te încearcă o avalanşă de sentimente ce nu pot fi descrise în cuvinte.
Miercuri a fost ziua de naştere a bunicăi lui Cătălin Josan, iar acesta a dat o fugă la ţară, pentru a-i duce un buchet de flori şi a-i ura „La mulţi ani!”.
Artistul nu ştie când se va întoarce în România. „Mai este nevoie de mine aici. Unde mai pui că e greu să te gândeşti la muzică dacă ştii că trebuie să fii alături de protestatari. Când vom scăpa odată de problemele care trebuiau rezolvate demult, atunci, în linişte şi fără nicio grijă, voi putea să mă fac muzică, să mă gândesc la calmul sufletesc şi la dragoste”.
P.S. Interviu realizat în anul 2015