Povestea basarabencei care l-a acompaniat la vioară pe Jose Carreras

Pe când avea doar 17 ani, Angela Iaţco a plecat în Rusia, la studii, pentru că-și dorea să devină o violonistă cunoscută. Şi a ajuns. Ce-i drept, drumul nu i-a fost deloc uşor, însă, ne spune ea, „a meritat”. Astăzi este angajată a Orchestrei „Russkaya Filarmonia”, iar până a ajunge aici a fost „curtată” şi în alte orchestre, una din ele fiind din Milano. În cei 30 de ani de când se află în Rusia, a reuşit să-şi facă un nume printre muzicienii de acolo, să-şi întemeieze o familie şi să aducă pe lume doi copii.

a

Angela Iaţco (47 de ani) vine din sat. Pănăşeşti, r. Străşeni. În familia sa, muzica a stat dintotdeauna în capul mesei. Atât ea, cât şi ceilalţi patru copii din familie, Tamara, Valentina, Nicolae şi Mariana, au ajuns astăzi muzicieni profesionişti, unii dintre ei în R. Moldova, iar alţii în străinătate. Au moştenit talentul de la tatăl lor, Eugen Iaţco. Acesta, fiind bucătar pe o corabie din Marea Baltică, a învăţat de unul singur să cânte la armonică şi la acordeon.
„Mai apoi a început să cânte şi cu vocea. Revenit acasă, a deschis numeroase şcoli de muzică prin satele Moldovei, inclusiv la Pănăşeşti. Le preda copiilor chiar dacă nu avea studii de specialitate. La vârsta de 45 de ani a absolvit Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”. Pe atunci eu eram în clasa a V-a, la Şcoala de Muzică „Eugen Coca”, astăzi Liceul „Ciprian Porumbescu”, când l-am acompaniat pe tata la pian, la susţinerea examenului de licență. Mama a fost profesoară de biologie şi geografie. Am suferit mult când am pierdut-o. Părinţii nu ne-au obligat să alegem muzica, dar asta am simţit noi că vrem să facem. Avem muzica în sânge”, îmi povestește violonista, precizând că se bucură de faptul că atât nepoţii de la surori şi frate, cât şi copiii ei, Anastasia (18 ani) şi Andrei (15 ani), le calcă pe urmele părinţilor.

Drumul spre Conservatorul din Moscova

a

Angela Iaţco avea şase ani când a venit la Chişinău, la o şcoală de muzică. Având în casă trei mici vioriste, părinţii nu-şi permiteau să le cumpere fiecăreia câte un instrument muzical, aşa că ele le luau cu împrumut de la profesorii de la şcoală.
Astăzi, instrumentista cântă la o vioară pe care a cumpărat acum 25 de ani, de la un prieten. A dat pe ea 1000 de dolari, bani pe care i-a adunat cu greu. Ţine mult la ea şi spune că n-ar vrea să-i schimbe decât arcușul.
La 17 ani, şi-a încercat norocul la Conservatorul din Moscova, unde a fost admisă cu brio, ca mai apoi să facă, tot acolo, şi aspirantura.
„Când am plecat, mama plângea nopţile şi mă suna de nu ştiu câte ori pe zi. Eram doar un copil când m-am dus de lângă ei. Însă eu îmi doream cu tot dinadinsul să fac acest pas. Căutam să încerc ceva nou, să cunosc alţi muzicieni şi alte orizonturi. Nu am avut nicio îndoială că voi fi admisă. Am avut încredere în propriile forţe, am ascultat de sfaturile tatălui meu şi ale profesorilor pe care i-am avut, şi am fost acceptată. Drumul meu în muzică a fost unul interesant, mereu am avut şi încă mai am acea stare care mă ajută să mut şi munţii din loc”, povesteşte basarabeanca.

De ce a schimbat Milano pe Moscova

a

Angela Iaţco a activat în numeroase orchestre din Rusia, a avut şansa să plece şi la Milano. Se întâmpla acum 22 de ani, când a fost cooptată în Orchestra Cantelli, unde a activat doar jumătate de an. Când a decis să revină la Moscova, apropiaţii şi familia sa nu-i înţelegeau decizia. „Toţi mă întrebau de ce vreau să schimb Milano pe Moscova. Însă dacă mie nu-mi place ceva, fie ritmul de muncă, fie dirijorul cu care lucrez – plec”, îmi spune violonista care de patru ani face parte din Orchestra „Russkaya Filarmonia”.
A cântat pe toate scenele lumii, acompaniind muzicieni de talie internaţională. Zilele acestea, de exemplu, alături de colegii săi, l-a acompaniat pe marele tenor spaniol Jose Carreras, care a susţinut un spectacol grandios la Kremlin.

a

Violonista spune că muzicienii ruşi au primit-o foarte bine şi că nu i-a fost greu să se încadreze în showbiz-ul de acolo, pe care-l clasează drept unul „dur”.
„Aici concurenţa este acerbă. Trebuie să fii mereu în formă şi la același nivel. De nu, vine unul mai tânăr şi-ţi „fură” locul. Am muncit foarte mult ca să ajung unde sunt. Şcoala cea mai bună am primit-o de la tata, sfaturile lui îmi prind bine şi astăzi. Aşa am ajuns să fiu stimată de muzicienii de aici. Niciodată nu voi uita primele zile când am venit în Rusia: ma uitam şi nu înţelegeam de ce lumea nu zâmbeşte. Nu mai vorbesc de prezent, când mergi pe stradă şi vezi chipurile speriate şi încruntate ale ruşilor, urmare a conflictului armat din Ucraina. Ţin minte că în primii ani, când auzeam o vorbă de moldovean pe stradă, mă opream și-mi părea atât de bine! Astăzi însă, jumătate de Moscovă e numai moldoveni”, povesteşte zâmbind viorista.

De ce nu vrea să revină în R. Moldova

10629663_788302524545992_5464124149946913545_n

Angela Iaţco nu ştie dacă ar vrea să mai revină la baştină, căci, spune ea, în Rusia oamenii de artă sunt apreciaţi la justa lor valoare şi au salarii decente.
Îi este dor de casa părintească şi speră ca vacanţa de vară să şi-o petreacă alături de cei dragi. Şi dacă pe plan profesional lucrurile-i merg foarte bine, pe cel personal i-a mers mai puţin. Cu tatăl celor doi copii ai săi, Anastasia şi Andrei, muzician de profesie, a avut o căsnicie nu tocmai fericită, aşa că în 2004 cei doi au divorţat.
„Eu tindeam să cresc profesional, pe când el dorea să mă vadă mai mult la cratiţă, lucrul ce nu mi-l doream. Sper să-mi refac viaţa, însă deja cum va vrea Dumnezeu”, mi-a spus la finalul discuţiei Angela Iaţco.

3

P.S. Interviu realizat în anul 2015

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.